Episcopul Longhin incotro?

”Cei ce se prefac că mărturisesc credința ortodoxă sănătoasă, însă au comuniune cu eterodocșii, pe unii ca aceștia, dacă după poruncă nu cedează, să-i aveți nu doar ca pe unii afurisiți, dar nici frați să nu-i mai numiți” (Sfântul Vasilie cel Mare către monahi, PG).

Joi, 17 august 2017, cu ocazia împlinirii a trei ani de la întronizarea lui Onufrie Berezovski ca Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina, Episcopul Longhin Jar de Banceni a fost ridicat la rangul de arhiepiscop.

Ceremonia de ridicare în rang a avut loc la sfârșitul sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului (Uspenskiy Sobor) din capitală.

De asemenea, potrivit portalului news.church.ua, la rangul de mitropolit a fost ridicat arhiepiscopul Kirovogradului și Novomyrgorodului Ioasaf, iar în rang de arhiepiscop – episcopii Ioan de Obuhiv și Roman de Konotop și Gluhiv.

Apoi,

la data de 24 august 2017 se marchează ziua independenţei Ucrainei, anul acesta împlinindu-se 25 de ani de la eveniment. Cu această ocazie în catedrala Sf. Sofia din Kiev a avut loc o rugăciune ecumenistă „pentru Ucraina”, conform rian.com.ua şi patriarchia.ru, eveniment organizat anual începând cu 2005 şi la care, iniţial, Patriarhia Moscovei a refuzat să participe.

In filmul de mai jos se observa ca Mitropolitul Kievului Onufrie (Berezovski) a luat parte la eveniment alături de arhiepiscopul greco-catolic al Ucrainei, preşedintele uniunii baptiştilor, episcopul armean-monofizit al Ucrainei, muftiul conducerii spirituale a musulmanilor din Ucraina şi principalul rabbin al Kievului şi Ucrainei, precum şi înalţi demnitari de stat.

Deci Episcopul Longhin a fost avansat de catre ecumenisti si nu a refuzat acesta avansare, doar a participat la ceremonia de investire nu? La o saptamana Mitropolitul Onufrie se roaga impreuna cu ecumenistii. Care este atitudinea arhiepiscopului Longhin? Tacere…

Amintim ca episcopul Longhin este membru activ al gruparii schismatice Oastea Domnului si adept al “sfantului” necanonizat Arsenie Boca . Iata cum Hristos ne dezvaluie adevarul despre acesti amagitori !

Si in Romania, printre luptatorii antiecumenisti , exista evlavie pt ep Longhin . Unul dintre motive este ca „e musai ” sa avem un episcop alaturi de miscarea antiecumenista , probabil pentru Sfantul si Marele Mir si eventual pentru alte lucruri ce tin de episcop. Consideram ca acesta este o problema falsa , putem duce lupta si fara episcop , intrucat nu exista niciunul care sa fie intr-adevar antiecumenist. Antiecumenist a fost Mitropolitul Serafim de Pireu care intr-adevar a avut niste interventii foarte corecte mai ales inainte de adunrea din Creta 2016, insa ulterior s-a dus sa slujeasca cu Patriarhul Kirill la Moscova unde s-a impartasit din acelasi potir cu acesta si cu alti eretici de renume precum episcopul Nifon de Targoviste care este un eretic notoriu in Patriarhia Romana.

Daca noi vom avea credinta si vom tine Ortodoxia atunci cand va fi necesar, in mod sigur Dumnezeu va invia un episcop daca va fi nevoie. Biserica nu are in mijloc episcopul precum la papistasi (cunoscuti sub numele de „biserica catolica”) . Biserica are in centru pe Hristos Mantuitorul. Dar precum am mai spus in alte randuri, din pacate Ortodoxia din Romania a fost alterata, modificata si transformata in superstitie(vezi inselarea cu pr Arsenie Boca, Nil Dorobantu, Petrache de la Maglavit, Veronica de la Vladimiresti , etc).

Nu trebuie sa ne punem nadejdea in oameni, fie ei episcopi, duhovnici sau preoti,sau…teologi… intrucat azi sunt sus, pe o treapta duhovniceasca inalta si in secunda doi pot cadea in fundul iadului. Exista scrieri in acest sens din belsug pentru cine doreste sa citeasca.

Una din modalitatile de lupta ale ecumenistilor este sa infiltreze sau sa atraga de partea lor pe cineva din tabara anti-ecumenistilor. Aceeasi metoda a fost folosita , de exemplu, cu rolul de patriarh al Romaniei. In doar cativa ani Daniel Ciobotea a devenit monah, Mitropolit si Patriarh cu o rapiditate nemaivazuta. Diavolul l-a pus pe Daniel Ciobotea patriarh iar apoi acesta si-a pus episcopii lui unii dintre ei probabil atei , homosexuali si satanisti. Lupta se duce din interior.

In mod asemanator , in interiorul nostru, al celor ce luptam impotriva ereziei ecumeniste, exista tendinta ca lideri ai acestei lupte(teologi, preoti) sa fie ademeniti, ca mai apoi acesti „lideri”sa traga dupa ei si turma. Mandria actioneaza cu putere asupra acestor lideri cum se vede si in cazul episcopului Longhin. De aceea nimic din ceea ce nu este de la Sfintii Parinti nu trebuie sa primim. Niciun compromis. Chiar daca nu avem episcop, chiar daca nu avem preot sau Sfanta Liturghie nu trebuie sa facem compromisuri. In materie de credinta nu se face iconomie. Sa luam exemplul Sfintilor Parinti si nu al „teologilor zilei ” care incearca sa ne indrepte tot catre iad precum ierarhia BOR si prepusii acestora. Daca duhovnicul unde te spovedesti nu este in duhul Sfintilor Parinti sau a inceput sa faca „iconomii” in materie de Credinta si Adevar , atunci deschide discutia cu el si spune-i aceste temeri. Problemele trebuie adresate si nu bagate sub pres cum fac ecumenistii.

Daca avem teologi cu mandrie care se erijaza in detinatori ai Adevarului -trebuie sa urmam pe Sfintii Parinti. In fond “teologii”care rastalmacesc dogmele dupa bunul lor plac sunt dezvaluiti pe Dumnezeu. Numai cine vrea nu intelege.

 

12 Comments

  1. Ne punem toata nadejsea in Domnul Iisus Hristos ! El este Adevarul Insusi, in El Nu exista nici umbra de schimbare ! El a biruit moartea !

  2. Asa cum in Biserica sunt ecumenisti si antiecumenisti, si in Oastea Domnului sunt ecumenisti (majoritatea!!), dar si antiecumenisti – o minoritate proscrisă, pe care Oastea Domnului aia oficiala, care este subordonata patriahului, i-a lepadat.
    Dar noi, cei foarte putini antiecumenisti, ne-am delimitat de Oastea BOR-ista înca din anul 2000, iar acum, dupa talharescul sinod din Creta, ne-am delimitat si de arhiereii și toti slujitorii ecumenisti, fapt pentru care am fost denigrati si lepadati din Oastea Domnului. Dar, asa cum ne-am delimitat de pomenitori, fara se parasim BOR, tot asa ne-am delimitat de Oastea pomenitoare, fara sa incetez a fi un bun ostas al lui Hristos. Nu ma voi dezice niciodata de Oaste, ca ea in sine nu e ecumenista, nici schismatica, cum o numiti mai sus, ci doar conduicerea ei de azi o duce pe drumul impus de Patriarhie.
    Și IPS Longhin s-a delimitat de Oastea Domnului, aia afiliata patriarhiei, de mai multi ani (din aceleasi motive ale proastei conduceri de azi), nu mai are nicio legatura cu Sediul Oastei Domnului. Doar noi, cei foarte putini antiecumenisti mai pastram legatura cu IPS Longhin. De asemenea, stim de ce la Banceni se mai pomeneste inca IPS Onufrie. Eu cred ca cine pune atat patima in denigrarile acestea este cel putin rau informat, ca sa nu spun rau intentionat.
    Sa ne rugam lui Dumnezeu zi si noapte sa nu alunecam in judecati fara suport. Ci sa cautam fapta cea buna si mantuitoare, pastrand dreapta invatatura a Sf. Parinti, cu dragoste si intelegere si cu rugaciune pentru toti cati vor mai pricepe macar si-acum pericolul ecumenismului.
    am scris aceste cuvinte nu spre galceava si contraziceri, ci spre cunoasterea adevarului despre Oastea Domnului si despre vladica Longhin, pe care Oastea oficiala nu-l iubeste deloc, lepadandu-se si de IPS-sa.
    Doamne-ajuta!

    • Totusi nu m-ai lamurit cum se face ca voi asa-zisi antiecumenisti il adorati pe vladica Longhin care pomeneste ecumenistii si este in comuniune cu ei? singura explicatie pe care ei dat-o este : Doar noi, cei foarte putini antiecumenisti mai pastram legatura cu IPS Longhin. De asemenea, stim de ce la Banceni se mai pomeneste inca IPS Onufrie. Eu cred ca cine pune atat patima in denigrarile acestea este cel putin rau informat, ca sa nu spun rau intentionat.
      Mi se pare o atitudine incredibila…

    • Vlad, hai sa nu confundam lucrurile și să nu mai băgăm în aceiași oala B.O.R cu ierarhia apostată ,,b.o.r”-s.r.l, deoarece singură sa autoexclus din B.O.R aprobând și semnând nenorocirile ecumeniste la sinodului cretan, singură lor legătură este din punct de vedere vestimentar, deja supermemorandumul se pune in aplicare sub priveliștea noastră

      • In mod oficial si formal, excluderea o face un sinod . Noi trebioe sa ne tinem departe de acestia si sa ne ingradim de ei. Revenind la subiect, cine dintre Sfantii Parinti, al caror exemplu il urmam, a infiintat grupari similare Oastei Domnului, in interiorul Bisericii. Biserica insasi este o grupare. Ce sens are sa infiintezi o subgrupare?

  3. Pur si simplu infiintarea Oastei Domnului este o ofensa la adresa Domnului Iisus Hristos ! De ce !? Pentru ca aceasta infiintare vrea sa spuna ca Dumnezeu nu a facut bine Biserica Sa care a dat Sfinti ! Trebuie omul sa faca o grupare inauntrul sau in afara Bisericii, grupare care sa fie buna ! Pe de alta parte insasi existenta Oastei Domnului vrea sa spuna ca in afara ei, dar inauntrul Bisericii nu exista adevarati ostasi ai Domnului !!! Dar atunci Sfintii ce au fost !?
    Asadar, ecumenista sau nu, Oastea Domnului este o grupare schismatica infiintata inauntrul Bisericii ! Adevaratii ostasi ai Domnului Iisus Hristos sunt stiuti numai de Domnul Insusi, nu se arata la lume, nu se bat cu pumnul in piept ca fariseii si fatarnicii !!! Sunt smeriti !
    Sa ma iertati daca am suparat pe cineva cu comentaroul meu !

  4. Admin draga, ma bucur ca a-ti dezvaluit aici tactica satanica deosebit de vicleana cu care lucreaza ecumenistii ! Vaneaza pe cei cu influenta asupra maselor de credinciosi apoi prin diferite mijloace, fara scrupule, orice fel se mijloace, si-i atrag de partea lor, facandu-i slugi ale diavolilor, ca si ei, pentru a insela turma de suflete ale lui Hristos !!! De aceea noi trebuie sa ne punem nadejdea toata in Dumnezeu, in Maica Domnului si in Sfinti !!!
    Doamne ajuta !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*