Înșelări contemporane

„Ne îndepărtăm de cei al căror cuget este neortodox și este normal și datoria noastră să ne ferim și de comuniunea noastră cu ei.” (Sfântul Athanasie cel Mare, în P.G. volumul 26, coloana 1188BC).

„Sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și cei care se află în comuniune cu ereticii.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, în P.G. volumul 99, coloana 1048.)

În ultima vreme se propagă din ce în ce mai mult ideea cum ar exista o a 3-a stare, între starea de ortodox și starea de eretic. Ba chiar se scriu zeci de pagini în acest sens, se decupează cuvintele Sfinților Părinți din context și se interpretează ca și cum această a 3-a stare,diferită de starea de erezie, ar face parte din învățătura Bisericii. Mai întâi să observăm cu atenție cine face acest lucru. Primul dintre aceștia este ierom Grigorie Sanda care sub “înrâurirea” unei învățături noi, izvorâte din “înțelepciunea” lui Silviu Mihai Chirilă, a publicat un așa zis studiu prin care concluzionează :

“În concluzie, în privinţa credinţei avem trei stări:

  1. Starea ortodoxului curat de orice întinare cu ereticii şi erezia
  2. Starea părtaşului la erezie, a acelui ce se clătina în credinţa dar nu a făcut pasul trecerii la erezie
  3. Starea ereticului, a celui ce este membru al adunării ereticeşti.”

Să ne ferească Domnezeu de asemenea înșelare!

Aici voi face o paranteză pentru a explica fenomenul ce se petrece de fapt în interiorul celor care “emană” asemenea înșelari. Totul pornește de la mândrie. Toți înșelătorii s-au prezentat în fața oamenilor ca fiind credincioși , ortodocși și mărturisitori, tocmai pentru a-i induce în eroare și pentru a capta atenția lor. Următorul pas a fost să fabrice “ceva” , o învățătura, o interpretare cu care să inducă oamenii în eroare sau în erezie. Fiecare eretic și fiecare înșelat a venit cu învațătura și cu interpretarea proprie a Sfintei Scripturi sau a cuvintelor Sfinților Părinți. Din ce motiv fac aceste lucruri? Din MÂNDRIE , pentru a ieși în evidență și în același timp sub înrâurire demonică. Acești înșelați simt nevoia de a arăta lumii întregi cât de “luminați” sunt ei și cât de deștepti au devenit de-a lungul timpului , încât trebuie să arate si celorlalți din jur această “măreție” (a se citi înșelare sau erezie) pe care o au. Știm bine că cele spuse de Mântuitorul nostru Iisus Hristos sunt adevăr 100%. Folosind exclusiv acest adevăr 100% nu poate nimeni să sminitescă pe cineva, întrucât nu este minciună. Deci , în forma lui originală, nu poate fi folosit de nimeni ca să inducă în eroare pe cei din jur de aceea înșelătorii au nevoie modificarea adevărului fabricându-si propriul “adevăr”. Cum procedează înșelătorii? Iată metodologia lor:

  • Pas 1 : ereticii înșelători își aleg cu mare grijă citatele pentru a da veridicitate ereziei/înșelării lor. Folosesc acest lucru ca să arate că ei sunt învățați și cunosc Scriptura și pentru a da susținere ideii pe care o promovează.
  • Pas 2 : modifică foarte puțin aceste citate alese în pasul 1 , născând o altă învățătură. Una proprie, străină de cea Ortodoxă.Asta se întampla în trecut, un exemplu fiind modificarea Crezului de către papistași. În ultima vreme , soldații diavolului au devenit și mai perverși: nu mai modifică textele, ci le dau un alt înțeles, pentru ca cei ce îi urmează sa creadă strâmb. La fel au procedat trădătorii din Creta, Kolimbari : au afirmat că Biserica este Una, Sfântă și Apostolească dar au schimbat înțelesul cuvântului Biserică. Pentru ei Biserica este adunarea celorlalte culte(adventiști, papistași, budiști, neoprotestanți, etc) . Acesta este „moda” actuală în materie de erezii : nu se mai schimbă cuvintele, se schimbă înțelesul lor.
  • Pas 3: găsirea de adepți care să imbrățișeze erezia lor

Puțină istorie mai întâi. După ce părintele Grigorie a ieșit public în 2016 și a luat atitudine împotriva ereziei oficializate din Biserică, diavolul i-a întins acestuia o cursă folosind o arma mai veche : mândria. Astfel părintele Grigorie, a fost atras de către un colaborator mai vechi al diavlolului, anume Macarie Banu de la Oituz, care folosește alte instrumente pentru a înșela oamenii. Macarie Banu are ca instrument de înșelare un așa zis sfânt : Nil Dorobanțu. Macarie Banu a folosit cărți cu niște scrieri pentru a răspândi povestea despre așa zisa sfințenie a lui Nil Dorobanțu. Mai folosește un alt personaj :Arsenie Boca. Utilizând aceste intrumente combinate cu propovăduirea sentimentului de frică, Macarie Banu reușeșete să-și găseasca adepți și să-și vadă în continuare de planul său de a construi o nouă sectă. Acest Macarie Banu,la un moment dat, l-a atras în înșelare și pe părintele Grigorie, învătându-l anumite practici , total necanonice, cum ar fi împărtașania la purtător(adică împărtășania dată acasă la mireni, în păhărel) precum și împărtășirea deasă , dar fără o pocăință adevărată. Acestea sunt înșelări propagate prin scrierile înșelatului Nil Dorobanțu. Apoi, urmand firul cronologic, prin înșelarea cu Nil Dorobanțu a venit înșelarea cu Arsenie Boca, cu taica Visarion și probabil multe altele. Din păcate parintele Grigorie și-a deschis larg ușa sufletului său și a chiliei pentru a primi înăuntru zecile de înșelări și de înșelați , sfârșind prin a se contamina de respectivele înșelări. De atunci , în loc să lucreze la aceste aiureli pentru a scăpa de ele, lucrează la învățături noi pentru a le împărtăși cu cei din jur. Ei bine , cum ar putea cineva să ia în considerare “starea a 3-a ” știind că vine de la un om care îmbrățișază și colecționează o grămadă de inșelări? Cum ar putea să iasă ceva duhovnicesc atat timp cât părintele Grigorie iși lasă ucenicii în înșelările enumerate mai sus și nu îi corectează? Este duhovnicesc acest lucru? Ce fel de ortodoxie este aceasta? Din aceste înșelări poate să izvorască ceva bun? Nu ar avea cum. Din nefericire acum a încăput pe mâna lui Silviu Chirilă care îl manipulează pe ierom. Grigorie după bunul lui plac și face ce vrea cu el.

În acest trinom este un alt preot înșelat : Claudiu Buză. Printre altele acesta mărturisea că pe el l-au adus la Ortodoxie predicile lui taica Visarion! Adică e ca și cum ar zice cineva : “Pe mine diavolul m-a adus la credința ortodoxă!”. Iată cu ce argumente vine Claudiu Buză în cazul în care altcineva decât MSC sau Grigorie Sanda îndrăznește să citeze pe Sfinții Părinți:” Cum se face atunci că aproape toți cei care nesocotesc argumentarea canonica și patristică adusă de părintele Grigorie și de dl. Mihai Silviu Chirila, cu privire la expresia ,,părtășia la erezie”, corect folosită în contextul evenimentelor trecute, au ajuns fie să-i considere, pe toți care pomenesc, eretici, fie să nege existența Harului printre aceștia, unii chiar trecând pe calendarul vechi? Chiar nu înțelegeți care este miza problemei?! Dezbinarea au produs-o cei care au insistat pe false discuții, iertarea ceruta public fiind pretextul prin care noi i-am recunoaște, pe toți pomenitorii și urmatorii lor, eretici. Iar acest lucru nu se va întâmpla pâna ce, mai întâi un Sinod va stabili modul corect de raportare la pomenitori și cei aflați în comuniune cu ei. Și asta, pentru a evita de a ajunge în schismă. Uitați-vă ce se petrece și în tabăra celorlalți, la nivel panortodox. Nu reduceți Ortodoxia la noi, cei care am întrerupt pomenirea. Ar fi un act de mândrie și o cădere din iubirea lui Dumnezeu. Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! ”

Cu alte cuvinte dacă MSC sau Grigorie Sanda au scris niște articole , în scopuri politice, cum îndraznim noi , ceilalți , sa comentăm ceva sau să citim spusele Sfinților Părinți??? Numai Claudiu Buza, MSC și acoliții lor au acest prerogativ.Nimeni altcineva. Ah…greșesc!Mai este cineva: papa. Orice debitează această grupare de înșelați este valabil , este valid și nu poate fi contrazis sau contestat de către nimeni. Aceștia sunt infailibili! Orice spun și fac ei este de necontestat! Trinomul MSC-Grigorie-Buză a confiscat dreptul tuturor de a citi pe Sfinții Părinți! Numai aceste trei personaje înțeleg credința ortodoxă ! Noi ceilalți , degeaba citim , oricum vom înțelege greșit! Cum este posibil sa existe o asemenea atitudine? Cum este posibil ca acești înșelați să se erijeze în singurii deținători ai adevărului? Oricine îndrăznește să îi contrazică greșește și interpretează eronat scierile Sfinților Părinți sau Sfânta Scriptură în viziunea lor! De parcă Sfânta Scriptura a fost scrisă doar pentru acești 3 indivizi! Cine vrea credința, cine vrea să fie ortodox va ajunge să fie prigonit de către acești înșelați cât și de către ecumeniști! MSC,Claudiu Buză si Grigorie Sanda vor să își impună propria învățatură! Cu orice preț!

Dragă părinte Claudiu îndraznesc să te intreb, cum se numesc cei de care te-ai îngradit fizic, dar nu și cu cugetarea? Sunt ortodocsi sau eretici? Daca sunt ortodocsi, atunci de ce ai mai întrerupt pomenirea lor? Iar dacă nu îi consideri ortodocsi, ci eretici, precum și sunt, atunci de ce te-ai rugat împreună cu ei la judecata Consistoriului? Adică te rogi impreuna cu cei care te judecă? De ce te-au chemat la judecată? Pentru că nu mai cugetai asemenea lor nu?Atunci de ce ai intrerupt pomenirea? Pentru că nu-i mai considerai ortodocsi. Logic, nu? Deci, ai oprit pomenirea episcopului eretic, însă cei care au fost trimiși de episcop să te judece nu sunt eretici, ci ”părtasi la ererzie”, nu? În concluzie, cine te-a judecat? Ereticii, sau ”părtasii la erezie”? Ecleziologia ereticilor ecumeniști este cumva diferită de cea a ”părtasilor la erezie”? Adică ierarhul de care te-ai ingradit are o învatatură, iar cei din Consistoriu care te-au și judecat (părtasii la erezie) au altă învățătură? Ai face bine să te smerești și să recunoști că ai greșit în loc să te tot dezvinovățești . Crezi că pocăința este doar pentru mireni, nu și pentru clerici? Asa cum voi, pe buna dreptate, ați tras la raspundere pe ecumeniștii „cretani”, la fel și noi vă atragem atenția atunci cand o luați aiurea și asta nu înseamnă dezbinare. Iar dacă nu acceptați mustrarea noastră atunci cand greșiți, înseamnă că vă considerați infailibili, asemanandu-vă astfel ecumenistilor care vă prigonesc.

Daca cei care inca pomenesc si sunt in comuniune cu ierarhii eretici sunt ortodocsi, atunci cei care au intrerupt pomenirea ce sunt? Pot fi unii mai mult, iar altii mai putin ortodocsi? Ce nebunie este asta? Sfinții Părinti, atunci cand foloseau expresia ”părtași la erezie”, subliniau faptul că și aceia care rămaneau in comuniune cu ereticii deveneau la randul lor eretici, adică vrajmași ai lui Hristos.

Problema lui Claudiu Buză este că s-a dus și s-a rugat cu ereticii din consistoriu. Apoi, în loc să își ceară iertare pentru că s-a rugat împreună cu cei care îl judecau și care mai erau și eretici pe deasupra , ce a făcut? A scris un articol patetic pe site-ul lui (Ortodoxia mărturisitoare sic!) în care se dezvinovățește.

Apoi ,pe final apare pe internet Mihai Silviu Chirilă(MSC) care scrie 29 de pagini  , ca să fie convingător mergând pe principiul că multe pagini sunt convingătoare . Într-un așa zis studiu de-a dreptul năucitor și speculativ , MSC , după 2000 de ani de creștinism ne dezvăluie , în premieră mondială, ceea ce Sfinții Părinți nu au fost în stare să articuleze atâtea sute și mii de ani : anume că poți să fii eretic parțial sau total. Eretic convins sau mai puțin convins. Eretic 15% sau eretic 87,68%. MSC scrie 29 de pagini cu citate din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți pentru a-și introduce subtil erezia proprie în mintea cititorilor. Se introduce o nouă stare intermediară între bolnav si sănătos d.p.d.v. duhovnicesc. Se vrea o nivelare între cele două stări , ca să nu se mai știe cine este eretic și cine nu. MSC învață că cei care , din neștiință, sunt în comuniune cu ereticii , nu sunt eretici. Sunt părtași la erezie. Adică o altă stare, cea de a 3-a. Nu are niciun sens să cercetăm cele 29 de pagini scrise de MSC pentru a contr-argumenta această nouă învățătură. Care este atitudinea unui ortodox in fața unui noi inovații ? Respingerea ei categorică , întrucăt nu a fost predată nouă de către Sfinții Părinți in acest fel. Oare Sfăntul Teodor Studitul( la care face referire MSC in articolul lui) dimpreună cu ceilalți sfinți nu au fost în stare să aducă o lămurire clară în această privință? Adică Sfinții Părinți au fost confuzi, nu au acordat importanță și nu au evidențiat a 3-a stare daca aceasta ar fi existat într-adevăr? Cu alte cuvinte Sfinții Părinți ne-au lăsat pe mâna lui MSC care a luminat omenirea in anul 2017 prin mirobolantul lui studiu! Dacă nu se năștea MSC noi rămâneam în schismă și în întuneric. Să fim serioși, la Sfinții Părinți părtășia la erezie este același lucru cu erezia. Indiferent că te afli în erezie din neștiință sau din convingere, tot eretic te numești. Asta este gândirea Sfinților Părinți și nu alta.

Mai amintesc un eveniment: L-am întâlnit prima dată pe MSC în persoană, la Sinaxa din Oreokastro , Tesalonic. Înainte de a începerea întâlnirii , era în curtea locatiei unde avea loc sinaxa, spunănd românilor prezenți că grecii s-au scindat și că noi cu cine suntem? L-am întrebat “cum adica cu cine suntem?Cu Hristos” . El mi-a aruncat o privire gen “ești naiv amice” și a început să explice “patristic și bisericesc” cum că nu se poate să stăm așa, trebuie să alegem cu cine suntem, pentru că în eventualitatea în care grecii se împacă “noi românii rămânem pe din-afară”.Nu am înțeles ce însemna că rămânem pe din-afară și nici nu mi-am mai bătut capul. Ne tot arăta un filmuleț pe telefon ,cu pr Teodor Zisis și ne îndemna să luăm o hotărâre , să facem o alegere între p Zisis și gheron Sava. Cei câțiva români ne-am uitat unii la alții , simțind un fel de silă și regret pentru că am venit acolo. Adică am bătut atâta cale ca să facem politică?!?! Acesta era atitudinea teologului MSC in curtea sinaxei din Tesalonic. Reușea să politizeze venirea noastră acolo , ne producea amărăciune făcându-ne să ne pară rău că am venit acolo. În acel moment politica era pe primul loc în mintea lui MSC. Am menționat acest eveniment pentru a arăta apetitul pentru mașinații ascunse , politicianismul, jocurile de culise care se pare că îl caracterizează pe MSC. Sunt mai multe aspecte care trebuie menționate aici. Nu există niciun canon care să interzică hirotonia unui mirean ca episcop. Este posibil, nu am nicio dovadă în aces sens, ca în viitor, episcopul Longhin sa hirotonească preoți care să vină apoi în Romania. Este posibil de asemenea ca MSC să fie hirotonit ca episcop, probabil are un vis mai vechi , altfel nu îmi explic aceste derapaje spre erezie de care dă dovadă. Sunt multe scenarii. Cert este că MSC pregatește ceva, acesta inovație cu a 3-a stare fiind doar un preambul, un mic pas pregătitor din adevăratul plan. Mai este un aspect destul de important ce merită menționat. Foarte mulți preoți care au întrerupt pomenirea sunt sub comanda lui MSC. De-a lungul timpului , acesta i-a atras de partea lui și i-a adus sub ascultarea sa. Îmi spunea cineva la un moment dat că MSC s-ar fi lăudat “Părintele Antim nu face un pas fără să se consulte cu mine!”. Nu știm dacă într-adevăr este așa dar aceste afirmații scot la iveală planurile lui MSC. Unde s-a mai pomenit ca un ieromonah să asculte de un mirean??? Evident , de unul singur este greu să reușești și atunci MSC are nevoie să atragă cât mai mulți preoți în jurul lui ca să fie îndreptățit. În timp, și-a adjudecat unele drepturi :

-dreptul de la decide cine slujește la Rădeni

-dreptul de a redacta scrisori pentru preoții care vor să întrerupă pomenirea introducând propriile păreri acolo.

-dreptul de a dicta acestora ce trebuie să facă și cum să comunice cu episcopia( vezi cum l-a trimis pe pr Buză la consistoriu pentru recurs) .

-dreptul de a reprezenta poporul antiecumenist la diferite sinaxe , în Grecia , Ucraina, Rusia vorbind în numele acestora. La sinaxa din Grecia a afirmat că ne reprezintă.

-dreptul de a interpreta Scriptura. Oricine altcineva înțelege greșit afară de el. Numai MSC este deținătorul adevărului, numai el deține adevărul.

Îl întrebăm public pe MSC cine l-a împuternicit să aibe aceste drepturi? Mândria? diavolul?

Acum MSC ne  “blagoslovește” cu o nouă erezie , “cea de-a 3-a stare” în care probabil îl include pe episcopul Longhin în cazul în care cineva ar afirma că este eretic întrucât nu a întrerupt pomenirea mitropolitului Onufrie care se știe că îl pomenște pe patriarhul eretic Kiril. Acum MSC are la îndemână a 3-a stare deci episcopul Longhin nu este eretic. Este în a 3-a stare de fapt în viziunea trinomului MSC-Grigorie-Buză. Nici Claudiu Buză nu este eretic ci doar părtaș la erezie. La fel și mitropolitul Serfim de Pireu și probabil mulți alții.

Reafirmăm faptul că cineva poate fi doar ortodox sau eretic și nu există ceva intermediar între cele două stări. Nu vă lăsați înșelați de noile învățături , pretinse a fi patristice. Cu știință sau fără știință cineva poate fi eretic ceea ce este echivalent cu a fi părtaș la erezie. Este același lucru.  Au existat Sfinți în istoria Bisericii, care au afirmat că, toți cei care au primit erezia și cei care au rămas în comuniune cu cu ereticii, sunt de asemenea eretici. Deși trinomul afirmă că ”părtașii la erezie” nu sunt eretici, totuși Sfinții spun că sunt. Atunci noi pe cine să credem, pe Sfinți sau pe trinomul MSC, Claudiu Buză & Grigorie Sanda?

Comuniunea care se realizează în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos presupune încă şi mai mult adevărata credinţă. Dacă nu se mărturiseşte Dreapta Credinţă, se răstoarnă şi se desfiinţează marea, luminoasa, prealuminata şi slăvita Taină a Ortodoxiei creştinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns şi, prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfinţite. Aşadar, nu se mai realizează o comuniune adevărată. (Larchet, Jean-Claude – Sfăntul Maxim Marturisitorul

Sfântul Maxim afirmă că Duhul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturiseşte Credinţa Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinţei, mărturisirea unei credinţe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea.

Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui. Acela care nu primeşte pe Apostoli, pe Prooroci şi pe Învăţători, ci nesocoteşte expresiile şi glasurile lor, acela dispreţuieşte pe Hristos Însuşi.

La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioşi, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar şi cea mai mică a Bisericii, fie şi un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtăşească cu monoteliţii, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăşi cu voi, eu unul nu mă voi împărtăşi”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicităţi eretice.

Dacă „porţile iadului nu vor putea birui Biserica” întemeiată de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” şi definitiv cu Biserica.

Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credincioşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă.

Este eretic şi se supune legilor rânduite împotriva ereticilor cel care se abate chiar şi cu puţin de la Credinţa Ortodoxă (Sf. Fotie cel Mare).

Alții au naufragiat deplin în privința Credinței, iar alții, măcar că nu s-au scufundat de la cugetele eretice, dar din pricina părtășiei lor cu ereticii, au pierit și ei odată cu aceia. Dar și cei ce au cugetări ortodoxe sunt tulburați în ce privește adevărul, din pricina înverșunării prigoanei, întocmai cum talazurile îi amețesc pe cei nedeprinși a călători pe mare. (Sf. Theodor Studitul).

Păzitor riguros al Sfintelor Canoane și al Sfintelor Predanii (Sf. Theodor Studitul), s-a ferit până la moarte de împărtășirea cu ereticii și de pomenirea episcopilor eretici. Credea și propovăduia că până și simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o ‚,întinare” și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos’’; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit, lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-al doilea. 

Nu va fi aşezat cu ortodocşii cel ce nu are părtăşie cu Ortodoxia, măcar în cel din urmă ceas. În ceea ce vei fi aflat, în aceea vei fi şi judecat. De asemenea, nu îngăduia să facem panaghii, panihide sau rugăciune pentru ortodocşii care au murit având împărtăşire cu ereticii, nici să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă ar fi vorba de tatăl, mama sau fratele nostru.

 În acord cu învățătura dumnezeieştilor canoane, interzicea chiar statul la masă cu ereticii sau cu cei ce sunt în comuniune cu aceştia. Astfel, „dacă cineva este în comuniune cu eresul, nu poate să se facă prieten al lui Dumnezeu, ci rămâne vrăjmaş, chiar dacă ar da toţi banii acestei lumi. Dar, pentru ce vorbesc despre comuniune? Chiar şi dacă mănâncă împreună, sau bea, sau are o legătură de prietenie cu ereticii, are să dea răspuns.” 

Antiunioniştii însă au respins unirea şi privindu-i ca pe nişte întinaţi pe cei ce o recunoscuseră, s-au despărţit de patriarhul Vekkos şi de partida lui. Îi învinuiau pe aceştia că au căzut din preoţie, iar Tainele pe care le săvârşesc sunt nevalide, potrivit canoanelor 1 şi 2 ale Sinodului al III-lea Ecumenic. De aceea, îi îndemnau pe credincioşi să nu meargă la bisericile unde slujeau patriarhul şi clericii unionişti. Vekkos a validat unirea în cadrul unui sinod, iar în iulie 1277 a lansat o „excomunicare patriarhală împotriva „schismaticilor antiunionişti”.(Sinodul unionist de la Lyon-1274).

Părinții consideră păcat chiar și statul la masă cu ereticii, de vreme ce tot atunci se face și rugăciune în comun. Sf.Grigorie Dialogul spune că nu trebuie să ne rugăm nici pt cei care au adormit în necredință și necucernicie (erezie), care se află neîndoielnic în iad.

Spunea, de asemenea (Sfântul Vasile cel Mare), că întrucât ereticii au ieşit din Biserică din pricina acceptării dogmelor necinstitoare, de aceea unirea lor din nou şi primirea în sânul Bisericii trebuie să se facă după o pocăinţă şi îndreptare învederată, anatematizarea pe faţă a ereziei şi recunoaşterea deplină a Dogmelor Ortodoxe. În acest fel, spunea, eterodocşii vor redeveni mădulare ale trupului Bisericii lui Hristos şi se vor izbăvi de osânda care le-a fost gătită pentru erezie. Fără păzirea acestor condiţii, Sfântul Vasile este categoric: vom fi învinuiţi şi noi, ortodocşii că am trecut la erezie.

Arhim. Arsenie Papacioc:

“ Cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenism vândut”. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo este Biserica. Nu e numai o fracţiune din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia sa fiţi acel unul… Dragii mei, vreţi să fiţi fericiţi? Muriţi pentru adevăr! Apără adevărul. Moartea nu înseamnă moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viaţa… Adevărul îl poate apăra oricine. Că acolo unde e Adevărul, acolo e Biserica. Nu unde este mulţime, unde e gălăgie, unde e “hai dom’ne să ne împăcăm, să ne unim!”… Fiecare ortodox este obligat să se pună la punct, şi dacă a făcut un mare efort, a devenit o mare forţă. Şi acolo e Biserica , la ăla care e pus la punct. Unde e Adevărul, acolo e Biserica… Voi nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi Adevărul… Şi a nu apăra Adevărul e groaznic, e o suferinţa teribilă… nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut (lepădat); încă o dată vă spun: Adevărul poate fi la unul singur şi să fii fericit că esti acel singur, căci cu atât mai puternic vei fi… Pentru că apărând Adevărul toate cerurile ştiu, toţi Sfinţii, toată Împărăţia de sus ştie că tu ai apărat Adevărul, şi nu te lasă. Da, Dumnezeu dă Harul, dar nu-l dă la milogi, ci îl dă la eroi… Apără Adevărul, că nu mai contează viaţa … în momentul când aperi Adevărul eşti îmbrăcat cu haina morţii. (Revista Atitudini,februarie, martie, aprilie 2008).

Mai târziu, Episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare“, punând adevărul şi propria noastră statornicie în Dreapta Credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).
În Tradiţia Ortodoxă, ierarhii eretici, chiar încă neosândiţi de către un sinod, au fost socotiţi dintotdeauna caterisiţi: în afara comuniunii de Credinţă şi în afara Bisericii. Sfântul Vasilie cel Mare credea că a fi în comuniune (părtășie) nu este o formalitate, ci o problemă de esenţă: o problemă de credinţă şi o problemă de mântuire. Scriindu-le creştinilor din Evesa, el se roagă ca ei să nu cadă din comuniunea cu Biserica ce ţine temelia “învăţăturii sănătoase şi neschimbate”, fiindcă Dreapta Credinţă este temelia comuniunii şi comuniunea cu ortodocşii este semnul că cineva este numărat în “ceata drepţilor în ziua Domnului nostru Iisus Hristos, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele sale” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, cols. 937D-940A [Epistola 251: Către Evaeseni, § 4]).

Comuniunea cu ereticii, potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, este de neîngăduit, întrucât prin ruperea lor de Mărturisirea Ortodoxă, fie cu totul, fie în parte, ei înşişi se aşază de la sine în afara Bisericii. La fel şi cei ce păstrează comuniunea cu ei.
Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a îngrădit pe sine Sfântul Vasilie cel Mare? Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

Raspunsul lui Claudiu Buză la citatele de mai sus :

„M-am îngrădit de erezie și de adevărații eretici! De ce insistați să primiți răspunsuri pe care oricum le călcați în picioare?! Degeaba folosiți citate din Sfinții Părinți fără a înțelege duhul lor și contextul pe care îl trăim, neglijând modul corect de raportare față de cei care nu s-au îngrădit de erezie. E problema frăției tale dacă vrei să-i numești pe toți eretici, dar asta nu înseamnă că ai o înțelegere după voia lui Dumnezeu. S-au scris studiii, s-au publicat scrisori și articole iar voi o țineți pe a voastră, considerându-vă „patristici”. Au intrat frați în schismă și tot nu ați înțeles unde greșiți. V-am rugat să cercetați și punctul de vedere panortodox, dar preferați să fiți doar voi „biserică”. Veți merge spre schismă dând citate din Sfinții Părinți și blamând pe cei ce nu vă urmează. Dumnezeu să vă lumineze și să vă scoată din robia „supercorectitudinii”! ”

Dacă cel care mărturisește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinti face schismă în Biserică, atunci cel care măsluiește învățăturile Scripturii și a Sfinților Părinți inventând a 3-a stare ce va provoca în Biserică? Te consideri Biserică, asemenea ecumenistilor sau ești așa sigur că ești în Biserică? Vorbești în nume personal, cum poți spune că vorbești în numele Bisericii lui Hristos? Ai ajuns deja la harisma discernământului? Aduci ca argumente două studii ale unor oameni, iar cuvintele sfinților le disprețuiesti? În schimb ocolești răspunsul, cu cine te-ai rugat la Consistoriu, cu ereticii sau cu ortodocșii? Pentru că de aici a plecat toată această discuție interminabilă. Dându-ți seama că ai greșit, nu ți-ai cerut iertare, ci ai născocit „a 3 a stare”, ca justificare și îndreptătire. Aceasta înseamnă Ortodoxie și discernământ? Astfel de limbaj au avut Sfinții? Au aruncat oamenii în confuzie, asa cum face acest trinom acum într-un mod sofistic?

Stimate trinom , dacă nu au reusit sa te convingă Sfinții, cine poate oare să o facă? Doar Hristos la A Doua Sa Venire.

Cine îi pune la punct pe acești indivizi întrucăt au fost deja caterisiti ? Cine îi mai caterisește a doua oară? Cui se supun ei acum? Nu mai aparțin de niciun episcop și niciun sinod. Cine îi taxează pentru aiurelile pe care le propagă? Cine le aplică canoanele? Sau lor nu li se aplică Sfintele Canoane pentru ca au ajuns să fie infailibili prin întreruperea pomenirii ? Sau probabil se spovedesc unii la alții și se îndreptățesc reciproc?

11 Comments

  1. Nu cred că împricinații vă vor oferi vreun răspuns.
    De ce?
    Pentru că nu aduce capital… politic ecumenist.
    Lupta este grea și lungă, să fim vigilenți și să nu ne lăsăm sufletul decât în mâna celor care îl prețuiesc mai mult ca pe aur.
    Post cu folos.
    Pr. Ciprian Staicu

    • Aveti dreptate parinte! Daca impricinatii ar lasa inselarile atunci noi cu toata inima i-am sustine si am fii langa ei precum am fost si la inceput. Insa pt ei este mai importanta mandria decat sa recunoasca faptul ca au gresit!

  2. Radeni nu mai este har in biserica pomenitoare…Pt ce ati plecat din “biserica pomenitoare”?Cu toti ne am ingradit de erezie…nu facem schisma in biserica..

    • Alina Petrescu,

      Cum v-ati ingradit de erezie, daca ramaneti in comuniune de credinta cu ereticii ?! Schisma in biserica-cladire ?! In cladire probabil. Dar NU se face nici o schisma in Biserica lui Hristos ! Dumnezeu “face curat” in Biserica Sa ! Tot “gunoiul” cade afara !!!!! Ce este Biserica ?! Sau mai bine zis cine este in Biserica ?! In Biserica sunt parintii si credinciosii care au (am) oprit pomenirea ereticilor ! Acestia au (am) ramas cu Hristos !!! Pomenitorii L-au parasit !
      Sfantul Ciprian al Cartaginei spune ca daca episcopul care este pomenit in biserica este eretic, dar oamenii nu-l considera astfel, atunci rugaciunea lor il insulta pe Hristos Domnul care nu poate fi parte din minciuna !
      Iar Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu numai cei cazuti in erezie dar si toti cei care pastreaza comuniunea cu acestia, sunt VRAJMASII lui Dumnezeu !!!!!

  3. Este schismă la nepomenitori pt ca v ati rupt i aminte de a fi o condamnare sinodala. Una e sa marturisesti, ta sa pleci de sub acoperirea episcopului inainte de o hotărâre. Citatele pe care le dati au fost dupa anatemele date prin Sinod.
    Crestinii trebuie sa meargă la Biserica, acolo sa mărturisească. Nu mai inselati oamenii. Ascultati de un călugăr sa va numiti sfintii Romaniei , voi preoti fiind. Sunteti penibili.

    • În atenția celui ce se semnează fara doctorat. Pt cultura ta generala schisma au provocato ,,ierarhi” din ,,b.o.r”-s.r.l, nustiu cine tea băgat la înaintare, dar tea băgat prost la înaintare

    • Fara doctora vorbesti din pom 1, canonu zice sa intreupi comuniunea inainte de sinodiceasca cercetare, si 2 cei ce in mod constient au comuniune cu ereticii ecumenisti sunt sub anathema ROCOR,( desi unii nu recunosc acel sinod- ecumenistii in special)

  4. De ce parinte Ciprian credeti ca toti preoti nepomenitori de la Radeni sunt manipulati ,nu le ar fi fost mai usor la caldurica si cu stomacul plin daca tot ii vedeti asa, oare v ati intrebat cati au adapost sau au un loc cu putina caldura, ei pt lupta cea buna pe langa prigoana au lipsuri f mari cred ca ar fi mai bine sa va rugati si sa nu mai catalogati si judeca ca sunt ei destul prigoniti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*