Comportament ortodox?

Motto :

Spuneau unii despre avva Agathon că au venit unii la el, auzind că are duh al deosebirii, şi vrând să-l încerce, i-au spus:
– Tu eşti Agathon? Am auzit că eşti curvar şi îngâmfat.
– Da, aşa e.
– Tu eşti Agathon cel flecar şi bârfitor?
– Eu sunt.
– Tu eşti Agathon ereticul?
– Nu sunt eretic.
Şi l-au întrebat: spune-ne, de ce ţi-am zis atâtea, şi le-ai primit, şi cuvântul acesta nu l-ai răbdat?

– Cu cele dintâi mă prihănesc singur, căci e spre binele sufletului meu; eretic înseamnă depărtarea de Dumnezeu, şi nu vreau să mă îndepărtez de Dumnezeu.

Anul 2017 – 24 august 2017

Se sărbătorește ziua independenţei Ucrainei, împlinindu-se 25 de ani de la eveniment. Cu această ocazie în catedrala Sf. Sofia din Kiev a avut loc o rugăciune ecumenistă „pentru Ucraina”, conform rian.com.ua şi patriarchia.ru, eveniment organizat anual începând cu 2005 şi la care, iniţial, Patriarhia Moscovei a refuzat să participe. Printre participanți : Mitropolitul Kievului Onufrie (Berezovski), alături de arhiepiscopul greco-catolic al Ucrainei, preşedintele uniunii baptiştilor, episcopul armean-monofizit al Ucrainei, muftiul conducerii spirituale a musulmanilor din Ucraina şi principalul rabbin al Kievului şi Ucrainei, precum şi înalţi demnitari de stat.

Dovada : https://ortodoxos.ro/2017/09/03/episcopul-longhin-incotro/

Cu doar o săptămână înainte, pe 17 august 2017, cu ocazia împlinirii a trei ani de la întronizarea lui Onufrie Berezovski ca Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina, Episcopul Longhin Jar de Banceni a fost ridicat la rangul de arhiepiscop de către același mitropolit Onufrie. Ceremonia de ridicare în rang a avut loc la sfârșitul sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Adormirii Maicii Domnului (Uspenskiy Sobor) din capitală.

În urma acestui eveniment , episcopul Longhin nu a protestat deloc. A primit “ungerea” din mâna ereticului și a tăcut. Nu a oferit nicio explicație, absolut nimic.

Anul 2018 – ianuarie

Se întrunește la Roman, sinaxa preoților români care s-au îngrădit de erezie și de eretici. Una din concluzii este:

Membrii sinaxei sunt de acord cu ideea că nu este necesar să acuzăm sau să apărăm vreun episcop pentru că însuși Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol din vremea Sfântului Fotie cel Mare îl osândește dacă este eretic, iar cuvintele și faptele lui mărturisesc despre el.

Anul 2018 – februarie

Episcopul Lobghin începe un atac virulent la adresa participanílor la Sinaxa de la Roman, catalogându-i masoni și căzuți din credința ortodoxă.

 

Se nasc următoarele întrebări:

  1. Deși concluzia adoptată în sinaxa de la Roman nu menționează vreun nume de episcop, episcopul Longhin se simte cu musca pe căciulă și lansează un atac feroce la adresa participanților la sinaxa respectivă. Îi cataloghează drept masoni, fără să prezinte vreo dovadă. Deci se răzbună pe ei și îi osăndește fără să prezinte nicio dovadă. Este acest comportament ortodox? Este o dovadă de smerenie?
  2. Nu avem nicio explicație referitoare la avansarea în gradul de arhiepiscop din mâna mitropolitului Onufrie care s-a rugat cu ereticii în catedrala la doar o săptămână după hirotonirea ep Longhin. Este acest comportament ortodox? Este o dovadă de sfințenie?
  3. Apartenența la gruparea Oastea Domnului. Este acest comportament ortodox? Așa au procedat Sfinții Părinți? Au creat grupări în interiorul Bisericii?
  4. Discursul pe care îl afișază episcopul Longhin este unul foarte asemănător cu cel al sectarilor , cu singura diferență că pomenește pe Maica Domnului. În rest, lacrimi, cuvinte mari, impresie artistică, vorbe mari și goale. Cenaclu.Este acest comportament ortodox? Se aseamănă cumva cu Sfinții Părinți?
  5. Într-adevăr arhiepiscopul Longhin a vorbit în multe rănduri împotriva ecumenismului și a Sinodului eretic din Creta 2016. Doar a vorbit. Fapte deloc. Mai precis nu a întrerupt pomenirea. Este acest comportament ortodox? Sfinții Părinți doar vorbeau sau și făptuiau?
  6. Cumva Avva Aghaton din motto-ul de mai sus a răspuns ceva gen “voi sunteți masoni mă” ? Este acest comportament ortodox? Se regăsește în Pateric la vreun Sfânt?
  7. Cine trece la faptă, adică întrerupe comuniunea cu ereticii ecumeniști , preot sau ierarh, este imediat caterisit. Îl vedeți pe ep Longhin ca fiind prigonit și alungat din scaunul de episcop?  L-a amenințat cineva cu ceva? Dimpotrivă. Stă foarte bine în scaunul de episcop iar dacă cineva îi spune ceva ce nu îi convine , îi răspunde ceva de genul: Ba pe-a mătii mă! Ești omul masonilor! Este acest comportament ortodox?

10 Comments

  1. Ca să nu mai caute frații tot felul de acuzații din filmele SF la adresa celor care ne străduim să studiem scrierile Sfinților Părinți și să le aplicăm în aceste vremuri de răspândire cumplită a ereziei, le propun următorul subiect „de luptă” contra lui „Sava și a lui Staicu”: cei doi sunt extratereștrii, susținuți de o forță dintr-un univers paralel. Sună destul de atractiv? Spor! Sau poate chiar S.P.O.R. (cine nu știe ce înseamnă, să caute mai adânc în X Files ale „luptei” antiecumeniste a necunoscătorilor de teologie ortodoxă)?
    Spor la adunat „dovezi”. Poate NASA ar fi de ajutor…
    Cât despre administratorului acestui site, cinste lui că se pogoară în groapa cu lei, însă din experiență îmi permit să îi dau un sfat: nu lăsați ca sesiunea de comentarii să se transforme în circ, cum vor unii, că ăștia nu au nici o limită (decât dacă s-ar lua curentul).
    Tare am mai râs zilele astea!
    Doamne ajută la cele bune!

  2. Da se stie sigur ca Mitropolitul Onufrie sa rugat de ziua independentei? Ca PS Longhin zicea in vara ca a fost doar prezent acolo, ca nu sa rugat cu doar a salutat intalnirea si a felicitat Ucraina. Poate traduce cineva exact ce a zis acolo Onufrie?

    • Ai vazut filmul? Arata clar prezenta la rugaciune cu ei.In afară de asta a trimis mitr Onufrie vrei scrisoare prin care a informat pe patriarhul Kiril că întrerupe comuniunea cu el? Evudent pe site-uri se pot spune multe. Cum ca nu ar pomeni și alte presupuneri asemănătoare. Realitatea este că atât mitr Onufrie cât si ep Longhin sunt în comuniune cu Kiril. Ep Longhin vorbește frumos dar faptele vorbesc mult mai clar…

  3. Îl rog pe Părintele Staicu să ne spună ce legături are gheron Sava cu stiliștii mateiți din Grecia. Mulțumesc administratorului acestui site pentru că îmi publică comentariile, pe blogul Părintelui Staicu sunt cenzurat constant, așa că nu voi mai posta nimic acolo.Doamne, ajută și mă iertați dacă am avut un limbaj deplasat sau am jignit pe cineva !

    • Daca vă descurcați cu limba engleză îl puteti suna personal și intreba direct pe gheron Sava. Publicăm toate comentariile care respectă un minim de bun simț. Depinde ce înseamnă legături.

  4. Oare nu zicea ep Longhin ca au plecat episcopi in Creta și s-au întors moș Ion și moș Gheorghe?Dorea să spună ca au plecat episcopi și s-au întors mireni. Oare pe ep Longhin cine l-a hirotonit arhiepiscop de curând? Tot un moș Ion? De aia n-are ursu’ coadă. Când vine vorba de funcții și privilegii…ce nu face românu’…

  5. ESTE REA VO8NTA DIN PARTEA PREOTILOR SAVA SI STAICU PT CA sSF.TEODOR STUDITUL NE SPUNE CA POMENIREA IERARHILOR INTRE EI NU ARE NICI UN IMPACT ,ADICA NU INSEAMNA NIMICA,adica nu are aceeasi conotatie ca si pomenirea unui ierarh de un inferior al lui ,adica de preot.DE CE tac chitic asupra acestui pasaj athonitii si staicu??

    • Draga mea Sofia, Chirilă și ai lor vin cu UN citat, în timp ce la Sfinții Părinți sunt MILIARDE de citate?!?!? Come on! Ăsta e singurul argument? Pe bune???? Eu cred ca puteți mai mult….

      • e un argument important si niciodata ierarhii ,acuma sfinti nu au plecat din scaunul lor din cauza ereticilor ci numai daca au fost alungati .Ei trebuie sa lupte din interior cu armwle pe care le descopera lor DUMNEZEU .Asa ca noi nu vedem decit o fatza a lucrurilor ,iar cealalta o vede DUMNEZEU ,IAR NOI RAMINEM CU JUDECAREA APROAPELUI.
        MA mir ca se intimpla aceasta cu noi ,ortodocsii cind iata si sudcoreenii au un film serial,ILJIMAE, din care reiese cu mare evindenta judecarea aproapelui DUPA APARENTELE CUNOSCUTE DE LUME,care este un grozav pacat pt.ca noi prin judecare ne situam in locul lui DUMNEZEU

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*