A fi sau a nu fi … preot

Cuprins de o efervescență diabolică , preotul Staicu continuă să ne uimească prin inovațiile pe care aproape zilnic le aduce în ceea ce privește rânduiala Liturghiei dar mai ales a predicii. Nicăieri la Sfinții Părinți nu există astfel de …discursuri fiindcă predici nu pot fi. Ne referim la faptul că la predica din 3 aprilie 2021, cu ajutorul publicului , a încercat să se disculpe pe sine și să se compare pe sine cu sfinții Ioan Gura de Aur sau Vasile cel Mare. Nu este prima dată când preotul Staicu se compară cu Sfinții, probabil așa cere publicul. Nu am auzit ca Sfântul Ioan Gură de Aur să fii spus erezii precum preotul Staicu.Predica pe care am auzit-o astăzi, este tot în stilul de circar ,de răfuieli și calomnii…de ce calomnii? Pentru că nu aduce dovezi. Însă elementul de noutate este că în timpul predicii aduce oameni din public care ”să certifice” faptul că agheasma nu miroase și are gust bun. Apoi tot din public , cineva confirmă că s-a vindecat de boală și acest fapt conduce la ideea că preoția lui Ciprian Staicu este validă. Se zbate din greu ca oamenii să îi recunoască preoția. Cei din jurul preotului Staicu care au o credință superstițioasă plină de tot felul de înșelări și idolatrii sunt chemați de către guru să confirme că avem de a face cu un duhovnic adevărat care Îl are viu în el pe Sfântul Duh. Dar nu supușii preotului Staicu mărturisesc viața lui ”plăcută lui Dumnezeu” ci faptele acestuia. Fiind părăsit în mod constant de fii duhovnicești pentru diverse pricini este un semn de întrebare cu privire la relația duhovnic – fiu duhovnicesc.

Dacă așa stau lucrurile, cum se explică următoarele:

1. ”Răfuielile dintre Ciprian Staicu şi arhiereul său erau mai vechi (înainte de pseudosinodul eretic din Creta), totul începând odată cu nemulţumirea sa pentru că a fost schimbat din funcţia de consilier cultural. Din acel moment fostul preot se adresa arhiereului său cu “Domnul Andrei”. ”

sursa : http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2017/07/o-scurta-analiza-caterisirii-fostului.html

Pentru faptul că preotul Staicu nu a mai fost confirmat în funcția de consilier cultural , îi dă acestui dreptul a infirma validitatea hirotoniei episcopului Andrei? Și asta înainte de Sinodul din 2016? Oare este motiv de caterisire? Să vedem ce spun Sfintele Canoane:

CANONUL 55 de la Sfinții Apostoli
Dacă vreun cleric ar ocărî pe episcopul, să se caterisească. „Că pe mai marele norodului tău nu-l vei grăi de rău” (Ieşire: 22,28).
TÂLCUIRE
Episcopul şi arhiereul, întru închipuirea Domnului fiind, şi cap sfinţit al trupului Bisericii socotindu-se, se cuvine a dobândi mai multă cinste decât ceilalţi ierosiţi (adică sfinţiţi). Pentru aceasta şi canonul acesta rânduieşte, că oricare cleric ar ocărî pe episcopul, să se caterisească,85 fiind scris în lege: „Nu vei grăi de rău pe înainte stătătorul norodului tău şi pe stăpânitorul, ori pe cel din lăuntru adică şi duhovnicesc, ori pe cel dinafară şi trupesc”. Că pentru aceasta şi arhiereu se zice episcopul, ca un stăpânitor şi începător al iereilor, şi ierarh, ca un mai mare şi începător al celor sfinţite, după dumnezeiescul Maxim, şi Areopagitul Dionisie. Iar canonul 3 al soborului din Sfânta Sofia zice: oricare ar îndrăzni a lovi, sau a închide pe episcopul, şi fără pricină, sau şi cu pricină scornită şi mincinoasă, unul ca acesta să se anatematisească.

Apoi când ierarhul său i-a cerut să se mute într-o parohie mai săracă, parohia Ghelința, preotul Ciprian nu a suportat și s-a răzvrătit deși nu era vorba de o chestiune dogmatică. Ce spun canoanele? Poate fi caterisit un preot care se răzvrătește împotriva episcopului pentru motive care țin de disciplină și nu de dogme?

2.Dacă caterisirea preotului Staicu nu a fost validă atunci de ce a făcut apel la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului și a cerut anularea caterisirii? Cum poate cere cineva anularea unei caterisiri ce nu este validă? Dacă acea caterisire s-a făcut de către episcop pe motivul că preotul Staicu a întrerupt pomenirea acestuia la slujbe, ce rost are să faci recurs?

3.Preotul Staicu a mărturisit public că a fost implicat într-un accident mortal în Grecia. Canoanele interzic preoția pentru o astfel de faptă, cu voie sau fără voie. Întrucât s-a dovedit ,de multe ori, că spune minciuni și calomnii, nu îl putem crede atunci când se dezvinovățește. Numai Dumnezeu știe care este adevărul, însă este bine să avem acrivie în cazul acestui om, adică să stăm departe de el. Spun unii: ”nici dacă ar fii ultimul preot de pe planetă nu aș merge la el”. 

4.Este dovedit că preotul Staicu spune erezii la predici. Amintim doar câteva : erezia ariană, cum că Fiul purcede din veci și nu dinainte de veci. Sau erezia de a fi un admirator de romane scrise de pastori luterani și mai mult decât atât: acest preot susține că cine nu citește astfel de romane eretice nu poate fi ortodox. Apoi câte hule și blasfemii spune pe la acele predici… Când comite astfel de fapte , nu mai este preot? După ce rostește erezii și hule se împărtășește? Și dacă se împărtășește îi este de folos? Sau spre îndrăcire?

5. Sfinții Părinți nu luau în seama viziunile, visele și alte înșelări. De multe ori preotul Staicu , într-un stil neo-visarionist, se luptă să își convingă auditoriul că este ortodox, că Maica Domnului ”l-a prins de deget”, sau slujește cu veverițe în altar, sau Sfinții îi dau binecuvântări. Cum știe că primește binecuvântări? Oare Sfinții îi dau binecuvântări ca să ne povestească înșelările lui? Și apoi să se împărtășească ?  

6. Preotul Staicu se răfuiește cu diverse persoane , mireni sau preoți, la predici sau scris. Acest comportament este un comportament de preot? Nu cumva preotul Staicu a fugit de episcop , tocmai ca să ”fie liber” să facă ce vrea? ”Primește binecuvântări” să calomnieze mireni și preoți, fără să aducă dovezi? Acest comportament jenant , este un comportament de preot? Și încă un preot mărturisitor? Dar care nu se poate abține de la minciună, calomnie și răzbunări? Și care apoi se împărtășește cu Sfintele Taine? Preotul Staicu Îl batjocorește pe Dumnezeu , călcând în picioare porunca Domnului ”Iubește-ti aproapele ca pe tine însuți”, transformând această poruncă în ”Calomniază aproapele și calcă-l în picioare!”. Oare enoriașii lui de ce nu zic nimic?

7.Repetarea botezurilor.  

Preotul Staicu este un adept al repetării botezului. O dovedește și ultima sinaxă, despre care preotul Staicu spune : ” De aceea am hotărât, după îndelung sfat, cu frică de Dumnezeu, ca de acum înainte tuturor celor ce au avut parte de turnare sau stropire să li se facă integral Taina Botezului. Nu este o repetare a Botezului, ci este primul și unicul Botez ortodox. În felul acesta măcar în mică parte se rezolvă imensa problema pastorală și liturgică creată de nepăsarea ereticilor ecumeniști în administrarea corectă a Tainei.”  Întrucât nu putem ști cu certitudine, că acest preot este caterisit, poate cineva să își asume riscul de a fi botezat de p Staicu? Sau rebotezat?  

8. Este știut faptul că preotul Staicu ascultă de autorități și nu de canoanele bisericești. A refuzat să cunune doi tineri pe motiv că nu aveau, în prealabil, căsătoria de la primărie. Atunci cum se face că nu ține cont și de legile care îi interzic să mai fie preot? Codul Penal interzice preoților caterisiți să mai fie preoți. Această duplicitate cum o explică preotul Staicu? Ba ascultă de legile penale ba le ocolește… Ținând cont de comportamentul agresiv, eretic, blasfemiator și hulitor de Dumnezeu al acestui preot, cine oare s-ar lăsa botezat sau cununat de un astfel de om? Apoi toată viața se va întreba dacă este valid botezul sau cununia. Cine își asumă astfel de riscuri?

Este sau nu este preot Ciprian Staicu? În oricare dintre situații, fie caterisirea preotului Staicu este validă pentru indisciplină, fie nu este validă, ce folos ar avea cineva care frecventează un astfel de preot? Doar pentru a vedea un preot îndrăcit în carne și oase? Biserica nu este grădina zoologică , deci fie preot fie ne-preot, a merge la acest Ciprian Staicu nu este de vreun folos. Cine i-a căzut în cursă și se află printre enoriași, are sentimentul că este prizonierul unei secte al cărui cap este un guru veninos. Sfântul Simeon spune că ” duhovnicul adevărat este cel care se dă pe sine morții în fiecare clipă pentru fiii săi duhovnicești.”.  Cum a înțeles preotul Staicu acest lucru? Prin a folosi preoția după bunul lui plac, prin a calomnia oamenii, prin a se lepăda de ei atunci când nu mai obține foloase materiale de la ei sau pur și simplu prin a-i blestema. Sfantul Cosma Etolianul, vorbind despre greutatile din veacul al optulea, spune: “In vechime, atunci cand oamenii voiau sa pedepsească pe cineva, faceau juramant si spuneau: “Sa-ti dea Dumnezeu sa te puna impreuna cu preotii ce se vor afla in veacul al optulea de la facerea lumii!” De aceea, fratii mei, cu anevoie pot astazi sa se mantuiasca patriarhii, preotii, duhovnicii si dascalii, fiindca acum suntem in veacul al optulea. Cine se spovedește la un astfel de preot are vreun folos? Chiar necaterisit fiind? Dacă preotul Staicu nu ia în seamă mântuirea lui personală, atunci cum ar putea lua în serios mântuirea fiilor duhovnicești? Dovada că preotul Staicu nu ia în seamă mântuirea personală sunt faptele lui. ”După faptelor lor îi veți cunoaște” Matei 7,16.

                Am primit emailuri de la oameni care de-a lungul anilor au suferit traume psihice sau materiale de la acest om. De asemenea, am primit mesaje de mulțumire de la persoane care au înțeles că este bine să se țină departe de un astfel de înșelător , ce colaborează cu diavolul și nu cu Dumnezeu. Pentru acești oameni vom continua să îl demascăm pe acest impostor .  Aceste articole vor rămâne o dovadă pentru cei ce au intenția de a merge la un asemenea om, pentru a consulta dovezile de netăgăduit , care arată cât de necesară este caterisirea acestui preot. Sunt multe persoane care ,de-a lungul anilor, stând în preajma preotului Staicu, s-au smintit, s-au vătămat sufletește sau material. Fiind neputincios să îi vindece pe alții de vreme ce el însuși este bolnav, acești oameni au fugit departe de un astfel de om, care, în mod fals, se înfățișază pe sine ca fiind îndrumător duhovnicesc!

2 Comments

  1. Părintele Ciprian nu a omorat un om, ci mașina sa a fost implicata intr-un accident in care au fost implicate mai multe automobile. Un alt sofer a provocat moartea acelei persoane.

    Niste comentarii din 2018:

    Un Ioan din cei multi
    7 martie 2018 at 8:51 Răspunde
    Parinte Ciprian
    Se tot aud vorbe (într-un cerc larg) cum ca in urma cu trei ani a-ți provocat un accident cu masina in grecia , trecand cu masina peste o b….atrana care a ramas lata si inca aveti proces ?
    Oare dupa canoanele pe care le tot invocati nu ar fi trebuit sa va opriti singur de la slujire pana la solutionarea cazului ?
    Sfatul meu prietenesc e urmatorul:
    Cred ca trebuie putin sa va reevaluati situatia si sa cugetati mai mult la pacatele proprii ne-mai aratand cu degetul spre bubele din capul altora cand al tau este plin de rani si esti cel mai de plans .
    Nu am nevoie de raspuns ci doar voiam sa va pun in tema sa va axati mai mult spre pocainta .
    Nu sunt singurul care a auzit acest lucru , altii deja lucreaza la un articol ( documentati)

    admin2
    7 martie 2018 at 11:43 Răspunde
    Alții nu au treabă. Ca de obicei, satana le amețește mințile.
    Vă ofer eu toate detaliile, să nu stați cu emoții…
    Accidentul a avut loc în anul 2008, pe 1 ianuarie. Un alt șofer a lovit frontal o persoană, a aruncat-o 15 m și apoi aceasta rostogolindu-se pe caldarâm a intrat cu o gleznă sub roata din stânga spate a mașinii mele (eu virând brusc spre a evita contactul, însă prin volan șoferul are control asupra roților din față ale autovehicolului), eu venind din sens opus. Persoana accidentată a murit după o jumătate de oră, la spital, din cauza impactului cu prima mașină și cu caldarâmul. O chema Maria. Dumnezeu să o ierte. Ambii șoferi am fost acuzați de omor din culpă. Au fost două procese – unul la Veria – unde am fost declarat nevinovat, iar celălalt șofer a primit 3 ani cu suspendare, iar la Apel, la Tesalonic, am fost declarat din nou nevinovat, iar șoferul ucigaș (tot o femeie) a primit 2 ani cu suspendare.
    Pentru că nu am fost de vină cu nimic, iar mașina mea nu a avut nici un semn de coliziune, chiar și fără avocat, prezentându-mi singur cazul la Apel, cu moaștele Sfântului Ioan Maximovici la piept, am reușit să ies tot nevinovat. Dacă experții aduși de partea adversă nu au reușit absolut nimic, iar hotărârea mitropolitului de Veria, care mă și hirotonise preot, a fost că preoția mea nu are nici un impediment, nu am absolut nici o emoție de ce pot să pregătească niște calomniatori. Oricum, dacă vor face acest lucru, contrar evidențelor și actelor hotărâte în tribunal, vor avea numai de suferit. Și plâng de mila lor.
    La locul accidentului s-a aflat și o fată, pe nume Victoria, care din start a declarat că eu nu sunt vinovat cu nimic, biata victimă atingându-se de mașina mea, nu eu lovind-o în vreun fel.
    Cred că este de ajuns. Cine vrea detalii și este deștept, să caute în arhiva celor două tribunale.

    Altceva vă doare pe dvs, faptul că spun adevărul ortodox, cât mă luminează Dumnezeu. Chiar aseară am corectat un fragment la un articol, când am fost informat că se strecurase o greșeală de sens.

    Iar adevărul de credință îl voi spune, argumentat și cu bun simț, până la ultima suflare, indiferent că sunt zeci sau sute de calomniatori. Preoția mea este închinată lui Hristos și izvorăște din dragostea și mila Lui.
    Pr. Ciprian

    PS – din detaliile pe care le știați se vede că aveți două „calități”: sunteți extrem de MULT și DE MULȚI dezinformat și foarte „bine” intenționat. Dumnezeu să vă miluiască!

    PS 2 – am uitat un aspect: conform autopsiei, biata Maria nu a murit pentru că a intrat cu glezna sub un cauciuc (singurul ei contact cu mașina mea), ci din cauza rănilor interne grave: plămâni și șira spinării rupte, în urma izbiturii cu mașina nr. 1 și a căderii de la înălțimea de 3 m pe asfalt. Sărmana!

    PS 3 – Mitropolitul Pantelimon de Veria m-a ajutat cu avocatul Mitropoliei, iar pentru că din prima zi după accident a fost clar că nu aveam absolut nici o vină, NU AM FOST OPRIT DE LA SLUJIRE nici pentru o zi, nici pe perioada de câțiva ani cât au durat procesele. Dar Domnul m-a întărit și mă va ajuta să vă birui și pe voi, calomniatorilor! Asta este sigur ca lumina soarelui și ca adevărul Ortodoxiei! Post cu folos!

    • Dar comentariile astea de unde sunt?
      Si nu ar fi corect ca preotul Staicu sa publice dovezile respective?In loc de…”Cine vrea detalii și este deștept, să caute în arhiva celor două tribunale.” Și cine nu este așa de ”deștept”… din nou un limbaj de cartier, nedemn de un preot. Am mai repetat: atitudinea asta neortodoxă a acestui om nu este de ieri…este de zeci de ani. De aceea am scris că sunt șanse mari ca el să fi fost caterisit pe bune…
      El tot da cu noroi in oameni…”Dar Domnul m-a întărit și mă va ajuta să vă birui și pe voi, calomniatorilor! ”
      Pai el este cel mai mare calomniator, dovedit cu probe! Dar asta se trage de la deasa impartasire dupa erezii si calomnii!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*