De dragul unitatii- Hierotheos Vlachos , Mitropolit de Nafpaktos

De multe ori, la diferite întâlniri cu oamenii, chiar și în cadrul organismelor sinodale bisericesti ,se propaga ideea că trebuie întotdeauna sa cadem de acord asupra unui subiect, chiar dacă avem o opinie diferită, de “dragul unității”. Se întâmplă ca in aceste organisme sinodale, în care aceiași oameni iau parte, să se ia decizii care pot parea ciudate, singura justificare fiind faptul că acest lucru se face “de dragul uitatii” sau „pentru unitate “.

Există indivizi, politicieni, clerici, care pretind ca trudesc pentru unitatea organismului de care  aparțin, ca și cum ceilalti nu sunt preocupați de unitate.

Trebuie remarcat de la inceput faptul ca o unitate în comuniune și in Biserica este obiectivul principal ce ar trebui vizat.

În Biserică, în special, acesta este scopul nostru al tuturor, din moment ce aceasta este ceea ce sa realizat în ziua Sf Cincizecimii conform condacului sărbătorii, “Când Cel Preaînalt, coborându-se, a amestecat limbile, atunci a despărțit neamurile; iar când a împărțit limbile cele de foc, atunci a chemat pe toți la o unire; și cu toți, ca într-un glas, slăvim pe Duhul cel Preasfânt. “. Acesta este rolul Duhului Sfânt, care operează în Biserică. Prin urmare, unitatea Bisericii este experiența Cincizecimii , motiv pentru care unitatea (acordul) a existat în teologia Apostolilor și a Sfinților Părinți inca de la inceputul Bisericii.

Cu toate acestea, este imperios necesar să se constate că unitatea se gaseste si printre cei care fac răul și cei care alcătuiesc o organizație criminală și urmăreasc crearea dezbinarii și crearea unei stari de rău general în societate. Astfel acești oameni sunt acoperiti de acesta „unitatea” a lor, ei putand face rău fara a fi desconsipirati , fiind in unitate. Prin urmare, unitatea în sine nu este scopul final, scopul final este combinația de unitate cu adevăr.

În Liturghie, credincioșii sunt îndemnati cu cuvintele: “Unirea credintei si împartasirea Sfântului Duh cerând, pe noi însine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.” Unirea nu este abstractă și necondiționată, ci legata de credință. Este o unitate de credință, așa cum a fost revelat de Dumnezeu sfinților, legat în mod clar cu “împărtășirea Sfântului Duh”, și, desigur, presupune predarea vietii noastre lui Hristos. O astfel de unitate este binecuvântată de Dumnezeu și nu o unitate care ar putea fi împărtășite de către eretici, care se bazează pe rațiune speculativă și să combată doctrina ortodoxă.

Apostolul Pavel, în epistola sa către Efeseni, sfătuiește pe creștini să se lupte pentru a păstra unitatea Duhului Sfânt, care este conectat la un singur Domn Dumnezeu, cu credință și un singur botez. El scrie: “… Silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii . Este un trup si un Duh, precum si chemati ati fost la o singura nadejde a chemarii voastre; Este un Domn, o credinta, un botez,
Un Dumnezeu si Tatal tuturor, Care este peste toate si prin toate si intru toti.”(Efeseni 4: 3-6.).. Unitatea credinței este conectata la un singur Domn, o singura credință, un singurul botez, un singur trup, un singur Duh.

Mai mult, același apostol într-un alt verset vorbește despre unitatea în îndumnezeire: “Si el a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori, Spre desavarsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, Pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavarsit, la masura varstei deplinatatii lui Hristos. “( Efeseni 4:. 11-13). Acest lucru înseamnă că unitatea de credință este legată de cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, iar scopul său este indumnezeirea omului .

Părinții Bisericii au procedat la fel și s-au străduit să păstreze unitatea Bisericii revelata în credință , alungarea ereticilor din Biserică, cei care au vrut sa rupa unitatea Bisericii cu doctrinele lor eretice. Ereticii au fost anatematizati pentru a asigura unitatea credinței și unitatea Bisericii. Atunci când Sfntii Părinți s-au distanțat de ereticii din Biserică, ei nu au sfărâma unitatea , ci au apărat-o. Orice altă interpretare contrazice dogma Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii.

Avva Dorotei se referă la unitatea între creștini cu aceeași credință. “Nimic nu unește la fel de mult precum credința în Hristos Isus!” Această afirmație este mentionata si in alte pasaje de către Apostolul Pavel. De exemplu, el scrie creștinilor din Roma, “Iar Dumnezeul rabdarii si al mangaierii sa va dea voua a gandi la fel unii pentru altii, dupa Iisus Hristos, Pentru ca toti laolalta si cu o singura gura sa slaviti pe Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos.”(Romani 15: 5-6.).. De asemenea, creștinilor Filipeni, scrie  “Deci, daca este vreun indemn in Hristos, daca este vreo mangaiere a dragostei, daca este vreo impartasire a Duhului, daca este vreo milostivire si indurare, Faceti-mi bucuria deplina, ca sa ganditi la fel, avand aceeasi iubire, aceleasi simtiri, aceeasi cugetare. “(Filipeni 2: 1-2.)..

Sfântul Isaac Sirul definește exact ceea ce se înțelege prin unitate spirituală. El scrie: “Unirea duhovnicească este o pomenire nepecetluită, care se înflăcărează în inimă prin dor arzător și neîncetat, care își primește puterea din statornicia în porunci, spre o legătură care nu este abuzivă, nici firească”(Ascetică Omilia 1: 8). Unitatea duhovniceasca se realizează prin păstrarea poruncilor lui Hristos și aprinde dorul dumnezeiesc în inima oamenilor.

În societate, se vorbește mult despre unitate, în ciuda diferențelor existente de opinie, iar acest lucru este scopul democratiei. Diferitele partide și programele lor diferite , diferendele din interiorul partidelor, care sunt demonstrate prin alegeri, atunci când este exprimate într-un mod democratic, ele sunt considerate ca un element de unitate. În Biserică lucrurile sunt diferite. Unitatea nu este un acord superficial de opinii, este rodul Duhului Sfânt, este impartasirea cu Duhului Sfânt realizandu-se de fapt unitatea de credință.

În consecință, in Biserică nu este posibila anularea sau negarea eclsiologiei ortodoxe, a teologiei ortodoxe, “de dragul unității” , iar în cele din urmă,  subminarea întreagii credințe revelate de Dumnezeu . Atunci când o divergență de credință predomină, unitatea nu este lăudabilă. Dimpotriva, cel care păstrează unitatea este cel care păstrează credința ortodoxa. De asemenea, nimeni nu poate folosi diplomația în problemele dogmatice si de credinta, sa retracteze sau sa-și schimbe părerea de fiecare dată, chipurile ca o contribuție la unitate.

Noi trăim într-un timp în care nu se poate admite degradarea cuvintelor, în special sensul cuvantului unitate, de dragul unor mentalități diplomatice ce ascunde de fapt interese obscure si lumesti care nu au nicio legatura cu credinta.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*