Despre inșelarea ”drepților” hipercriticiști

Avva Dorotei din Gaza secolul VI:

„Cunosc un om, care a ajuns intr-o stare ticaloasa. Dintru inceput, daca vreunul din fratii sai îi grăia ceva, obișnuia a-i raspunde: „Cine-i el? Doar nu-i Sfantul Zosima ori vreunul dintr-ai sai”. Apoi incepea a-i injosi, grăind: „Dar cine-i Macarie cel Mare, totusi? Niciunul nu este bun spre ceva, poata fară de Vasilie cel Mare sau Grigorie Teologul“. Iar apoi, la putina vreme, a început sa-i defaime si pe acestia, glăsuind: „Cine-i Vasilie? Cine-i Grigorie? Nimeni nu e vrednic, fara numai Apostolii Petru si Pavel”.

Și spusu-i-am: „Cu adevarat, frate, curand ii vei dispretui si pe acestia“. Si, credeti-ma, in putina vreme a inceput a grai: „Cine-i Pavel? Cine-i Petru? Nu-i nimeni, fara numai Treimea cea Sfanta!” Iar astfel, întru sfarsit, ridicatu-s-a împotriva lui Dumnezeu – si acolo s-a oprit!“.

”Înțelepciunea care nu suportă mustrarea, rătăcește” Pilde(10,17).

Datorită faptului că erezia ecumenismului a atins cote inimaginabile în vremurile noastre, după cum era de așteptat, unii ortodocși au luat poziție împotriva acestei pan-erezii precum și a sinodului tâlharesc din Creta 2016. Este datoria fiecărui ortodox de a mărturisi adevărul și de a lua poziție atunci când credința este primejduită după cum ne îndeamnă Sfântul Teodor Studitul:

“Atunci cînd Credinta e primejduitã, porunca Domnului este de a nu pãstra tãcere. Dacã e vorba de Credintã, nimeni nu are dreptul sã zicã: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreste sã aibã vreun amestec. Sau un sãrac care de-abia îsi cîstigã existenta? … Nu am nici cãdere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacã voi veti tãcea si veti rãmîne nepãsãtori, atunci pietrele vor striga, iar tu rãmîi tãcut si dezinteresat?”
“Sinodul nu este aceasta: sa se întruneascã simplu ierarhi si preoti, chiar dacã ar fi multi; ci sã se întruneascã în numele Domnului, spre pace si spre pãzirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stãpînirea de a încãlca canoanele, fãrã numai sã le aplice si sã se alãture celor predanisite, si sã urmeze pe Sfintii Pãrinti cei dinaintea noastrã… Sf. Ioan Gurã de Aur a spus deschis cã dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei.”
“Avem poruncã de la însusi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învatã ori ne sileste sã facem orice alt lucru decît am primit si decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfintit. Nici un sfînt nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacã ar fi cãlcat-o.”
“Si chiar dacã am fi pãcãtosi în multe, totusi suntem ortodocsi si mãdulare ale Bisericii Universale, îndepãrtîndu-ne de orice erezie si urmînd oricãrui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotãrîrilor pe care le-au luat si le-au propovãduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desãvîrsit, ci pe jumãtate, cel care crede cã are dreapta credintã, dar nu se alãturã dumnezeiestilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

Din păcate o parte din cei care au luat poziție împotriva ereziei ecumenismului au căzut în părerea de sine și în păcatul judecării aproapelui chiar dacă este sau nu  vorba despre erezie. Pentru Sfinții Părinţi ai Bisericii era de neînţeles ceea ce unii fac cu multă uşurinţă în zilele noastre. Adică, fără a avea experi­enţă duhovnicească – nu doar experienţă de viaţă, nu doar să creştem şi să ajungem la o vârstă înaintată biologic – fără a avea experienţa unor trăiri duhovniceşti, fără să fi văzut lumina lui Dumnezeu, fără să fi fost luminaţi, fără să se fi curăţit de pa­timi, fără să se fi sfinţit, își asumă cu o foarte mare ușurință sprijinirea duhovnicească a altora . Aşa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, mai întâi te vei lumina şi apoi îi vei lumina pe alţii. Mai întâi te vei sfinţi şi apoi îi vei ajuta pe alţii să se sfinţească. Mai întâi te vei curăţi pe tine însuţi şi apoi te vei îngriji de curăţirea de patimi a altora. „Trebuie mai întâi să te curăţeşti si apoi să-i curăţeşti pe alţii; să te înţelepţești şi aşa să-i înţelepţesti pe alţii… să te sfinţeşti şi să sfinţeşti” (Sfântul Grigorie Teologul, Opere, Ed. „Grigorie Palama”, vol  1, Tesalonic 1975, p. 164). Evident în cazul ereziei adevărul trebuie spus, dar ce facem în cazul în care nu este vorba despre erezie? Zelotiștii își imaginează că este firesc să facă cateheză, să facă misiune, se consideră capabili și se consideră specializați în a salva sufletele ortodocșilor din Biserica Ortodoxă Română. Realitatea este că mulți dintre ei nu înțeleg dogmele ortodoxiei dar nici nu îi interesează acest lucru.

Sfăntul Cosma Etolianul sau Sfântul Grigorie Teologul nu s-au gândit niciodată că sunt făclii şi că nu trebuie să stea sub obroc, ci în sfeşnic. Aceştia întotdeauna s-au socotit pe ei înşişi a fi de nimic, şi singura lor lucrare era aceea de a cere mila lui Dumnezeu, de a se pocăi, de a cere lumina lui Dumnezeu. Cum se ruga Sfăntul Grigorie Palama? ”Luminează-mi întunericul!”. Acesta era singura lor grijă, nicidecum să scrie scrisori în care să mustre în stanga și în dreapta pentru orice greșeală omenească. Sfântul Grigorie Palama nu s-a gândit niciodată să scrie, aşa cum ar face cineva astăzi. Sfântul Grigorie Palama, care a studiat şi avea capacitatea de a ajunge în funcţiile cele mai înalte la curtea împărătească din Constantinopol, a părăsit toate şi s-a dus în Sfântul Munte, scopul lui fiind acela de a se curaţi continuu şi de a păzi poruncile lui Dumnezeu, de a cere lumina lui Hristos, iubirea lui Hristos, sfinţenia, mila lui Dumnezeu. Nici prin gând nu i-a trecut vreodată să vină în Sfântul Munte cu scopul în care ar face cineva astăzi acest lucru. „Mă duc la facultate, apoi fac studii şi în străinătate, voi studia, îmi voi face relaţii, voi merge şi în Sfântul Munte şi oriunde altundeva unde sunt oameni duhovniceşti, spre a-i cunoaşte, voi rămâne vreun an sau doi la o mănăstire, iar după aceea voi deveni misionar.” Sfinții Părinţi nu gândeau astfel.

Membrii unor astfel de grupări zelotiste nu realizează în ce confuzie se află, nu înțeleg ce se întămplă cu ei, se îndreptățesc unii pe alții, bârfind ore în șir la telefon, clevetind pe aproapele despre care au auzit că a comis o greșeală. Aceștia nu au o temelie duhovnicească, unii dintre ei nu au mai fost primiți la spovedanie de către duhovnic din cauza fanatismului de care nu vor să se vindece.Sau dacă au un duhovnic , îl clevetesc în discuțiile pe care le au în cadrul grupării, unii către alții, iar apoi se duc la el să se spovedească și să se împărtășască. Apoi ies public, fac scrisori în care îi pun la punct pe preoții care s-au îngrădit de erezia ecumenismului, dar care au unele confuzii în unele aspecte ale credinței. Membrii unor astfel de grupări nu se înțeleg nici macar între ei. Nu au aceeași ”ecleziologie”, nu împărtășesc aceleași ”dogme”: unii au evlavie la sfinții închisorilor în timp ce alții consideră că a avea evlavie la acei sfinți ai închisorilor este o înșelare, deci cred despre ceilalți că sunt înșelați. Cu toate că ei sunt ultra-ortodocși îi acceptă pe ”înșelații ceilalți” dar pe alții precum părinții de la Rădeni nu. Alții cred că ecumeniștii nu mai au Sfinte Taine și Har( punându-se pe sine în poziția de hulitori ai Duhului Sfănt) iar apoi merg și se împărtășesc la un duhovnic care consideră că există Taine în BOR. Sau am auzit altele și mai mari din gura lor: cum că botezul ar trebui să se repete dacă cineva a aderat la organizații oculte(masonerie, etc). Fac confuzii între Sfanta Taină a Mirungerii și Sfânta Taină a Botezului. Si câte și mai câte…În loc să aibă preocupare pentru a se auto-catehiza și a-și însuși Credința Ortodoxă,ei au ca prioritate îndreptarea altora. Deci pentru neștiința lor își găsesc îndreptățire și scuze, dar pentru aproapele lor nu găsesc nicio milă. Care este temelia du­hovnicească, realitatea duhovnicească, pe baza căreia sunt îndreptățiți să pornească la o asemnea lucrare duhovnicească? Din nefericire aceștia se asemănă cu niște liceeni care se joacă de-a Ortodoxia , criticismul fiind una dintre bolile grave de care suferă.Au reușit să scape de propriile patimi, încât acum au timp si energie pentru a-i critica obsesiv pe altii si a produce dezbinare la nesfârsit? Oare critica lor este plăcută lui Dumnezeu? Judecând după roadele acesteia critica acestor zelotiști produce tulburare (în jur sau înlăuntrul lor) și nu îndreptare.Atunci este foarte posibil ca ea să nu fie după voia lui Dumnezeu, ci să-și aibă izvorul în propria lor mândrie. Atunci când cineva îți critică duhovnicul pentru altceva decât erezii, mai este cazul să stai de vorbă cu respectiva persoană? Este ortodox acest lucru?

Mândria îi împiedică să se sfătuiască cu duhovnicii ortodocși ce s-au îngrădit de erezie și îi îndeamnă sa se ia după propria voie, pentru a-și satisface pofta de îndreptățire: numai ei au mai rămas ortodocși, toți ceilalți sunt căzuți de la dreapta credință. De ce nu își aplică această rigurozitate și între ei? De ce nu se arată cu degetul între ei fiindcă o parte dintre ei au înșelari, comit hule și habar nu au dogmele credinței? Fariseism!

Dacă vor renunța la fanatism și la măndria demonică de care sunt robiți, atunci vor fi cu adevărat liniștiți și numai prin simpla lor prezenţă între oameni îi vor odihni pe cei din jur. Momentan împrăștie doar tulburare, deznadejde, nicidecum starea duhovnicească a Sfințior Părinți ai căror următori se pretind a fi acești zelotiști.