“Nimeni să nu vă înșele printr-o prefăcută smerită cugetare” ( Col. 2, 18), a spus Sfântul Apostol Pavel.
Adevarata smerita-cugetare stă în ascultarea și urmarea lui Hristos (Filip. 2, 5-8).
Adevarata smerita-cugetare este înțelegerea duhovnicească. Ea este un dar al lui Dumnezeu; ea este lucrarea harului Dumnezeiesc în mintea și în inima omului.
Este și o “smerită-cugetare” dupa bunul plac al preotului Staicu: pe aceasta și-o alcatuieste pentru sine fiind iubitor de slava desartă, fiind amăgit și înșelat de învățătura mincinoasă. Preotul Staicu se lingușeste pe sine, caută măguliri din partea lumii, nazuiește cu totul spre sporirea lumească și spre a fi considerat teolog, preotul care a uitat de veșnicie și de Dumnezeu.
Smerita cugetare pe care și-o scorneste preotul Staicu dupa bunul său plac este alcatuită din fel de fel de nenumărate tertipuri prin care trufia se străduiește să capete slava smeritei-cugetari de la enoriașii lui orbi, de la enoriașii care preamăresc viciul atunci când viciul își pune masca virtuții, de la enoroașii care urasc virtutea atunci când virtutea se înfățișează privirilor lor în sfânta ei simplitate, în sfanta si neclintita supunere față de Evanghelie.
Preotul Staicu, un preot cu…”senzații”, descrie o viziune-înșelare pe care a avut-o cu ceva timp în urmă:
”Senzațional” nu? Maica Domnului, Sfinții …animalele sunt cu toții împreună cu p Staicu,nu? Cel puțin asta încearcă să inoculeze în mințile ascultătorilor acest șarlatan. Crearea impresiei că toată Creația este de partea sa , face parte din arsenalul cu care preotul Staicu își supune enoriașii. Mai are și alte metode precum Spovedania, prin care le cere enoriașilor să îi execute ordinele pentru că ordinele ar veni ,chipurile, de la Dumnezeu.
În ceeace privește animalele din biserică există un Canon pe care bineînțeles că preotul Staicu îl ignoră cu succes. Sfintele Canoane nu au fost făcute pentru preotul Ciprian Staicu, ci pentru alții.
CANONUL 88 al Sinodului 6 Ecumenic
Nimeni în lăuntru în Biserică să bage dobitoc ori de ce fel; afară numai, dacă călătorind cineva, prea mare nevoie întâmpinându-l, casă, şi sălăşluire negăsind, va poposi într-o Biserică ca aceasta. Pentru că nebăgând pe dobitoc în lăuntru, poate să se întâmple a se strica cumva dobitocul. Şi el cu pierzarea dobitocului, de acolea neputând a întâmpina călătoria, să se dea în primejdie de moarte. „Că sâmbăta pentru om s-a făcut” (Marcu: 2,27) ne învăţăm, încât prin toate să socotim că este mai de preţuit mântuirea, şi nepătimirea omului. Iar de se va vădi cineva, fără nevoie, precum s-a zis, că a băgat dobitoc, de va fi cleric, să se caterisească; iar de va fi mirean să se aforisească.
TÂLCUIRE Opreşte canonul acesta de a băga cineva dobitoc în Biserică. Că, cele sfinţite de evlavie şi de cinstire sunt vrednice, afară numai aflându-se cineva în călătorie, de mare nevoie, vifor mare întâmplându-se, şi neavând unde năzui, ar băga dobitocul într-însa. Ca nu el rămânând afară să se strice, şi omul să se primejduiască de moarte, neputând lupta în călătoria sa. Şi aduce canonul mărturie din Scriptură, din care se înţelege, că precum sâmbăta s-a rânduit de lege pentru a se odihni robul, şi dobitocul omului, ca din aceasta să mai poată a sluji pe stăpânul său. Asemeni şi odihna aceasta a dobitocului în Biserică, nu se face pentru dobitoc, ci pentru om. Iar fără de o mare nevoie ca aceasta de va îndrăzni a băga pe dobitoc în Biserică, cleric fiind, hotărăşte canonul să se caterisească, iar de va fi mirean să se aforisească.
Be the first to comment