Minciunile neoecumeniștilor se împrăștie și adevărul iese la iveală

https://youtu.be/CaKDRSdkXCk?t=645

Fragment din cuvântul părintelui Ciprian Staicu de la sinaxa de la Negrești-Oaș (începând cu minutul 10:45):

Acum câteva zile, părintele Nicoale Manolis din Tesalonic, care slujește împreună cu părintele Teodoros Zisis, afirma că : „Acrivia și iconomia sunt două moduri la fel de corecte de păstorire, fiind de ajuns ca ele să fie folosite fără exagerări și micșorări”. Deci, el pune egalitate între lege și excepția de la lege. Această afirmație a lui este adevărată sau nu este adevărată? Aceasta este întrebarea.

În aceeași omilie pe care a ținut-o, el s-a referit și la așa-zisele „minciuni” (de fapt se referă la o singură afirmație) pe care le-ar fi spus părintele Sava la sinaxa din Serbia. Spune părintele Nicolae că episcopul Artemie a hirotonit mitropoliți. Acum, în Grecia, toți episcopii sunt mitropoliți, nu ca la noi – altfel se împarte ierarhia din punct de vedere administrativ. Părintele Nicolae Manolis menționează cuvântul „mitropoliți”. Acum, episcopul Artemie nu a hirotonit mitropoliți, a hirotonit horepiscopi. Discuția despre horepiscopi deja se poartă pe internet de câteva săptămâni, ați văzut în o grămadă de Canoane ce și cum.

Un lucru care mi se pare fundamental este următorul: când l-a hirotonit pe primul horepiscop, l-a hirotonit singur – are dreptul. Când l-a hirotonit pe al doilea horepiscop, nu l-a hirotonit cu primul, l-a hirotonit tot singur. Când l-a hirotonit pe al treilea horepiscop – există și un al treilea horepiscop, mai în vârstă – l-a hirotonit tot singur. Iar împreună cu cei trei horepiscopi nu a constituit un sinod.

Iar noi, cei care am fost în Serbia și frații sârbi care au venit și ei la noi, nu avem ca scop, așa cum a zis fratele Mihai-Silviu Chirilă, să ne unim cu sărbii, să devenim fii duhovnicești ai eparhiei de Rașka și Prizen ș.a.m.d. Ne-am dus să ne cunoaștem, ne-am dus să ne consultăm.

Părintele Sava a spus așa (am discutat cu Sfinția Sa înainte de această sinaxă): „Vlădica Artemie a greșit. Ce a greșit? N-a greșit când a hirotonit – avea dreptul, conform Sfintelor Canoane – ci pentru faptul că a hirotonit niște horepiscopi și aceste hirotonii au putut fi înțelese de unii ca fiind un pas care duce la un al doilea pas, pe care nu l-a mai făcut, pentru că știe că acest al doilea pas îl duce în schismă – acolo a fost greșeala. Greșeală, să îi spunem, de tactică. Dar el, altă tactică nu putea aborda, din poment ce, fiind singur, fiind caterisit, fiind dat la o parte, trebuia această lucrare de propovăduire să meargă mai departe și să se poată ajuta la vărsta la care este de această categorie, de care noi nu am auzit încă până au avut loc aceste hirotonii, dispărând de atâtea sute de ani din Biserică. Dar asta nu înseamnă că din punct de vedere canonic a făcut vreo greșeală.” Este doctor în teologie – știe ce face și se ferește. Se ferește cu atât mai mult să greșească, pentru faptul că părinții athoniți i-au spus, și a înțeles, că dacă va face următorul pas de constituire al unui sinod, nu vor fi alături de ei.

Lucrurile acestea să fie clare: suntem împreună cu părinții sârbi, cu părinți din orice țară ortodoxă, pentru faptul că vrem să slujim lui Hristos, nu din alt motiv.

În plus, pe lângă cuvântul părintelui Sava și al părintelui Ciprian care risipesc orice nor de îndoială, demonstrăm mai departe cât de trase de păr sunt minciunile neoecumeniștilor dimpreună cu răstălmăcirile cele mai stupide ale Sfintelor Canoane.

1. Canonul 57 Laodiceea nu are nicio legătură cu dispariția horepiscopatului, ci doar întărește alte Sfinte Canoane care arată că nu trebuie așezați episcopi la sate și în cetăți mici. Minciuna este cu atât mai trasă de păr, cu cât Canonul 8 de la Sinodul I Ecumenic vorbește depsre interdicția așezării de episcopi la sate, dar arată tocmai dimpotrivă de cum „tâlcuiesc” demagogii, că la sate și în cetăți mici se cuvine a fi așezați horepiscopi. Despre acest lucru – interdicția așezării de episcopi la sate sau în cetăți mici – este vorba și în Canonul 57 Laodiceea, care este întărit și de Canonul 6 de la Sardica. Așa-zisa „desființare a horepiscopatului” este o minciună forțată, făcută din disperare demagogică, pentru a le demonstra adepților creduli și naivi cât de „mari teologi” sunt ei.
2. Episcopul trebuie să se consulte cu superiorul său în problemele cele mai importante, cum ar fi hirotoniile de episcopi și alte lucruri ce îl privesc și pe superiorul său și întregul Sinod. Pentru a hirotoni horepiscopi și preoți, are libertate deplină să își administreze cum consideră de cuviință eparhia sa. Canoanele îi dau voie episcopului și să își orânduiască singur problemele interne ale eparhiei și să hirotonească horepiscopi, preoți, diaconi etc. Citiți Canonul 34 apostolic, precum și Canoanele conexe.
3. Horepiscopii nu sunt adevărați episcopi. Au atribuții clare și nu au autonomie deplină, ei pot hirotoni preoți doar dacă sunt însărcinați de episcop, a cărui persoană o reprezintă în teritorii mai îndepărtate de reședință, cum ar fi satele și cetățile mici, ajutând la lucrarea de propovăduire.

Anexăm mai jos și Canoanele respective, ce demonstrează cele afirmate mai sus.

Canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, Canonul 57 Laodiceea, Canonul 6 Sardica se întăresc unele pe altele, arătând că nu se cuvine a așeza episcopi la sate (în schimb horepiscopi se pot așeza după cum vedem în Canoanele ce fac referire la horepiscopi):

CANONUL 8 SINODUL I

Pentru cei ce se numeau pe sineşi curaţi cândva, iar venind către soborniceasca, şi apostoleasca Biserică, au socotit sfântul, şi marele sinod, ca hirotesindu-se ei, apoi aşa să rămână în cler. Însă mai întâi de toate, aceasta se cuvine a o mărturisi ei în scris, că se vor învoi, şi vor urma dogmelor soborniceştei, şi apostoleştei Biserici. Adică şi cu cei însoţiţi prin a doua nuntă a se împărtăşi, şi cu cei ce în vreme de goană au căzut; pentru care şi timp s-a rânduit, şi vreme s-a hotărât; ca ei să urmeze întru toate dogmele soborniceştei Biserici. Deci ori unde s-ar afla, ori prin sate, ori prin cetăţi numai ei singuri hirotonisiţi, cei aflaţi în cler, vor fi întru aceeaşi schimă (chip). Iar (unde) ar fi episcop al soborniceştii Biserici, şi ar veni oarecare, este arătat cum că episcopul Bisericii va avea dregătoria episcopului, iar cel ce se numeşte episcop de către cei ce se zic curaţi, că aveau cinstea prezbiterului. Afară de nu cumva i s-ar părea episcopului (însuşi) al împărtăşi de cinstea numelui. [Citiți și Canoanele conexe: Sinod 7, can. 14; Ancira, can. 13; Neocezareea, can. 14; Antiohia, can. 8, 10] Şi dacă aceasta nu îi va plăcea lui, va socoti un loc, ori de horepiscop, ori de prezbiter, pentru cel ce se socoteşte negreşit a fi în cler. Ca să nu fie doi episcopi în cetate.

CANONUL 6 SARDICA

De s-ar întâmpla într-o eparhie, în care se află episcopi mai mulţi, a rămânea un episcop, şi acela pentru oarecare lenevire nu ar voi a veni împreună, şi a socoti împreună pentru aşezarea episcopului, iar mulţimile fiind adunate s-ar ruga să se facă aşezarea episcopului celui ce de dânşii se cere. Trebuie întâi episcopul ce a mai rămas să se înştiinţeze prin scrisorile exarhului eparhiei (zic adică a episcopului mitropoliei (capitalei) cum că se roagă mulţimile a se da lor păstor. Socotim a fi bine a se aştepta şi pe acesta, ca să vină de faţă. Iar de nu va veni, şi prin scrisori poftit, nici măcar ar scrie înapoi, îndestulare trebuie a se face la voinţa mulţimii. Trebuie însă, a se chema şi episcopii eparhiei celei megieşite, spre aşezarea episcopului mitropoliei. Să nu fie iertat însă fieştecum a se pune episcop în vreun sat, sau în cetate mică, la care şi un singur prezbiter ajunge, că nu este de nevoie a se aşeza acolo episcop ca să nu se micşoreze numele episcopului, şi stăpânia. Ci episcopii eparhiei, precum înainte am zis, în aceste cetăţi sunt datori a aşeza episcopi, în care şi mai înainte s-au aflat că au fost făcuţi episcopi. Iar de s-ar afla vreo cetate că aşa s-a înmulţit întru mult număr de popor, încât să se socotească ea vrednică şi de episcopie, să ia.

TÂLCUIRE

Rânduieşte canonul acesta, că dacă în vreo eparhie, ce avea mulţi episcopi, s-ar întâmpla a rămâne numai un episcop (din oarecare întâmplare), iar norodul vreunii episcopii din eparhia aceea adunându-se ar cere să li se aleagă, şi să li se hirotonească episcop. Atunci mitropolitul eparhiei, să înştiinţeze pe episcopul cel rămas, de cererea norodului, şi să-l aştepte, până să vină. Iar nevrând să vină, la alegerea şi hirotonia cerutului episcop, nici prin scrisoarea sa să arate că primeşte cererea norodului, şi alegerea, atunci mitropolitul să facă îndestularea cererii mulţimii, să cheme pe străinii episcopi, ai învecinate eparhii, şi cu dânşii să aleagă, şi să hirotonisească pe episcopul cerşit de mulţime. Asemenea şi când ar fi să se facă la o aceste fel de eparhie mitropolit, episcopii cei învecinaţi să-l aleagă, şi să-l hirotonisească. Mai zice canonul, că nu este nevoie a se face episcop în sat, sau în cetate mică, spre a căreia duhovnicească chivernisire este destul şi un singur preot, ca să nu se defaime covârşitoarea dregătoria episcopească, ci numai în cetăţile acelea să se pună episcopi,care din început au avut episcopii, iar de va fi vreuna atât de împoporată, încât să fie vrednică de a se face episcopie nouă, să se facă, şi să ia episcop al său.

CANONUL 57 LAODICEEA

Nu se cuvine a așeza episcopi la sate și la țară, ci voiajeri. Iar cei așezați mai înainte să nu facă nimic fără de socotința episcopului cetății, dar asemenea nici prezbiterii să nu facă nimic fără socotința episcopului.

TÂLCUIRE

Ca să nu se defaime dregătoria episcopului, porunceşte canonul acesta, că nu trebuie a se face episcopi prin sate, şi prin târguri mici, ci numai exarhi, adică horepiscopi iar câţi de acest fel acum au apucat a se face să rămână, însă fără ştirea episcopului cetăţii să nu facă nimic, asemenea nici preoţii. Vezi şi pe 39 apostolesc.

Subnotă:

Zonara şi Valsamon voiajori (trecători) zic că se numesc pentru că înconjură, umblând prin eparhii spre a întări pe cei credincioşi, neavând osebită a lor aşezare într-un loc. Iar patriarhul Hrisant al Ierusalimului în Sintagmation zice, că se numesc de la vindecare, că are şi această înţelegere cuvântul. Drept aceea, şi după cei dintâi, şi după cel din urmă, se înţeleg vindecători ai sufletelor. Unii însă voiesc, că voiajerii aceştia sunt osebiţi de horepiscopi.

Canonul 34 Apostolic, Canonul 9 Antiohia și Canoanele conexe demonstrează că episcopul are autonomie deplină în eparhia sa și în satele de sub dânsul, putând să hirotonească întru trepte inferioare. Nu pot face însă ceva de prisos precum: a rezolva problemele despre dogme, iconomiile şi îndreptările greşealelor celor obşteşti, stările şi hirotoniile arhiereilor, şi altele asemenea. Canonul 10 Antiohia și Canonul 13 Anghira, pe care le-am mai enunțat, arată că horepiscopul se face doar de către episcopul cetății și este însărcinat să hirotonească preoți și diaconi doar cu voia episcopului, spre deosebire de episcop care poate hirotoni singur preoți și diaconi.

CANONUL 34 APOSTOLIC

Episcopii fiecărui neam (naţie) se cuvine a şti (a cunoaşte) pe cel întâi întru dânşii şi a-l socoti pe el drept cap, şi nimic de prisos a face. Iar ei singuri acelea fiecare a face câte se cuvin episcopiei sale şi satelor celor de sub dânsa. Dar nici acela fără de socoteala tuturor să facă ceva, că aşa va fi o unire şi se va slăvi Dumnezeu prin Domnul întru Sfântul Duh: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.

[Citiți și Canoanele conexe: Sinod 1, can. 6, 7; Sinod 2, can. 2, 3; Sinod 3, can. 8; Sinod 4, can. 28; Sinod 6, can. 36, 39; Antiohia, can. 9]

TÂLCUIRE

Precum când capul boleşte, şi nu propune lucrarea sa sănătoasă, şi celelalte mădulare ale trupului rău se află, sau şi se fac desăvârşit netrebnice; Cu un chip ca acesta, şi când cela ce ţine rânduială de cap în Biserică, nu are cuvenita sa cinste, şi tot celălalt trup al Bisericii negreşit se va mişca fără rânduială. Pentru aceasta şi canonul acesta rânduieşte: ca toţi episcopii ai fiecărei eparhii trebuie a cunoaşte pe acela, care este întâi între dânşii adică pe mitropolitul. Şi să-l socotească pe el, ca şi cap al lor, şi fără de socoteala lui nici o lucrare de prisos să facă: care nu se cuvine adică (necuvenită), în parohia episcopilor lor, ce covârşindu-se pe acestea, priveşte la starea cea de obşte a toatei eparhiei; Precum, de pildă, sunt întrebările cele despre dogme, iconomiile şi îndreptările greşealelor celor obşteşti, stările şi hirotoniile arhiereilor, şi altele asemenea. Ci să se adune la mitropolitul, şi împreună cu el să se sfătuiască pentru obşteştile lucruri cele de acest fel, şi ceea ce s-ar arăta a fi mai bine pentru acestea, obşteşte să se hotărască. Iar unul fireşte care din episcopi, acelea numai să le facă îndeosebi, fără de socoteala mitropolitului, câte se cuvin în hotarele episcopiei sale, şi în satele care sunt supuse episcopiei sale. Însă precum episcopii nu pot a lucra vreo obştească lucrare fără socotinţa mitropolitului lor, aşa asemenea şi mitropolitul, nu se cuvine a face vreo acest fel de lucrare obştească singur şi îndeosebi, fără de socotinţa tuturor episcopilor săi.

Căci cu chipul acesta va fi unire, şi dragoste şi între episcopi, şi mitropoliţi, şi între clerici şi între cei lumeni. Iar din unirea şi dragostea aceasta va slăvi Dumnezeu şi Tatăl, prin Fiul său, şi Domnul nostru Iisus Hristos, care a arătat oamenilor numele Părintelui Său, şi a legiuit dragostea zicând: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că ai Mei ucenici sunteţi, de veţi avea dragoste întru voi”. (Ioan: 13,35) Şi se va slăvi întru Sfântul Duh, care prin darul Său ne-a unit pe noi întru o duhovnicească împreunare. Adică, din unirea aceasta, se va slăvi Sfânta Treime, Tatăl, Fiul, şi Sfântul Duh, după evanghelicescul glas, ce zice: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru cel ce este în Ceruri”. (Matei: 5,16)

CANONUL 9 ANTIOHIA

Episcopii tuturor eparhiilor, trebuie a cunoaşte pe proestosul episcop cel ce este mitropolie, şi el să primească purtarea de grijă a toată eparhia, pentru că la mitropolie din toate părţile năzuiesc toţi cei ce au trebuinţă. Pentru aceea s-a socotit de cuviinţă ca el şi cu cinstea să întărească. Şi nimic de prisos să facă ceilalţi episcopi fără de dânsul, după vechiul canon al Părinţilor noştri care stăpâneşte. Decât acestea singure, câte se cuvin eparhiei fiecăruia, şi satelor ce sunt sub dânsa. Ca fiecare episcop să aibă stăpânire peste eparhia sa, a ocârmui după cuviincioasa evlavie pentru fieştecine, şi a face purtare de grijă de toată ţara cea de sub cetatea sa, încât şi prezbiteri a hirotonisi, şi diaconi, şi toate cu judecată a le împărţi. Iar mai încolo nimic să se apuce a face, fără de episcopul mitropoliei. Nici el fără de socotinţa celorlalţi.

 

Tâlcuirea la Canonul 14 Neocesareea și subînsemnarea de la Canonul 8 al Sinodului I Ecumenic arată că horepiscopii nu sunt adevărați episcopi:

CANONUL 14 NEOCESAREEA:

Iar horepiscopii, sunt adică spre închipuirea Apostolilor celor şaptezeci, iar ca nişte împreună liturghisitori, pentru purtarea de grijă a săracilor, proaduc (prosforează) cinstindu-se.

TÂLCUIRE

Episcopii sunt spre închipuirea celor 12 Apostoli. Fiindcă şi aceştia ca cei 12 Apostoli, împart la ceilalţi prin Taine, şi mai ales prin hirotonia celor sfinţiţi, pe darul Preasfântului Duh. Iar horepiscopii, după canonul acesta, sunt spre închipuirea celor 70 de Apostoli, căci şi aceştia, ca cei 70, nu pot a împărţi darul Preasfântului Duh cu hirotonia prezbiterilor, sau a diaconilor, pe care nu pot a-i hirotonisi. Nu se opresc însă de a ierurghisi, şi de a se cinsti pentru sârguinţa ce arată spre a împărţi veniturile Bisericilor sale la săracii fraţi. Şi dacă horepiscopii sunt datori a împărţi şi a da săracilor banii şi veniturile bisericilor sale, cu atât mai vârtos sunt datori adevăraţii episcopi a o face aceasta? Vezi şi subînsemnarea canonului 8 al sinodului 1.

Subnotă la CANONUL 8 SINODUL I:

Fiindcă nu este slobod a se face episcop în sat, sau într-un târg mic, în care şi un singur prezbiter este destul, pentru a nu se defăima numele episcopului, după canonul 6 al sinodului din Sardica, pentru aceasta, în nişte oraşe mici ca acestea, şi în sate, se făceau cei ce se numeau horepiscopi. Deci horepiscopul după canonul 10 al Antiohiei, se făcea de episcopul cetăţii aceleia, la care era supus, şi el însuşi şi satul lui. Zice dar canonul acesta, că unul ca acesta se hirotonisească citeţi, ipodiaconi, şi (eforchistis) adică catehisitori. Dar să se caterisească de va îndrăzni fără voia episcopului celui din cetate a hirotonisi prezbiter sau diacon, măcar de ar avea şi hirotesie de episcop. Iar canonul 8 al aceluiaşi sinod, iartă a da neprihăniţi horepiscopi cărţi paşnice, adică slobozitoare celor ce ar cere. Aşişderea încă şi canonul 13 al celui din Anghira, rânduieşte că fără scrisorile adevăratului episcop să nu hirotonisească horepiscopii, prezbiteri, sau diaconi, nici în locul lor, nici întru altă cetate.