Preotul Ciprian Staicu – practici securiste în Săptămâna Mare 2021

Nici în Săptămâna Mare , preotul Ciprian Staicu nu se poate stăpâni, nu își poate ține în frâu josnicia și ne arată că altcineva îl stăpânește în realitate, pe acest preot ce se demonizează cu fiecare Liturghie la care se împărtășește cu Sfintele Taine. Mai nou, în stilul securist ce îl caracterizează, preotul Staicu își îndeamnă adepții , public de acestă dată, să își toarne aproapele. Este cunoscut faptul că adepții grupării Staicu, primesc ”misiuni” de tip informator la fosta Securitatea Comunistă. Adică dacă cineva din gruparea Staicu are vreo bănuială despre o anume persoană , sau cumva aude vreun zvon, vreo bîrfă despre aproapele său, preotul eretic dovedit, Ciprian Staicu este dornic să centralizeze toate aceste bănuieli și turnătorii în arhiva proprie de bârfe și zvonuri. În primul rând , chiar preotul Staicu a fost dovedit ca fiind eretic arian , iubitor de învățături protestante, blasfemiator și hulitor al lui Hristos și al Maicii Domnului. Ar trebui ca pretul Ciprian Staicu să se afle în capul listei de eretici, întrucât el este întâiul eretic și blasfemiator. Dar el continuă să pretindă că alții sunt eretici, ca să își ascundă erezia, hula, calomnia și blasfemia. Acum le cere adepților din grupare, să trimită informări și calomnii pe email sau sms , despre retinse erezii. Nu suflă nicio vorbă despre dovezi, îndemnul pe care p Staicu îl face este: ” să trimită cei în cunoștință de cauză la aceste două adrese (adică mail sau sms pe telefonul mobil) numele celor despre care știți personal că au fost visarioniști, mai sunt visarioniști sau sunt puternici susținători ai acestei erezii, aflați în comuniune cu ea. Cine îi cunoaște îndeaproape și îi știe cum se raportează la mărturisirea ortodoxă. ” . P Staicu nu menționează absolut nimic despre dovezi, ce probe există despre acei așa-ziși eretici, el îndeamnă doar la o pură calomnie a aproapelui. Asta în Săptămâna Mare a Sfintelor Paști din anul 2021. Se dovedește că preotul Staicu nu are nimic sfânt, ci doar își urmează demonicul plan de dezbinare pe care l-a început în 2016 împotriva ortodocșilor.

Să ne indice ”marele teolog” Ciprian Staicu care sunt canoanele care îndemână la asemenea practici securiste, ca pe baza unor bănuieli să fie cineva catalogat ca eretic. Niciodată în istoria Bisericii nu au existat liste cu bănuiți de erezie. Niciun canon nu permite o asemenea practică! Chiar Mântuitorul ne spune cum trebuie să procedăm : ” De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.” Matei 15-17. Ereticul Staicu ignoră ca de obicei Sfânta Evanghelie și își îndeamnă informatorii la cea mai josnică turnătorie …și asta când? Chiar în Săptămâna Mare!

În ceea ce privește pe monahul Savvas Lavriotis, din nou preotul Ciprian Staicu minte . De fapt și în traducerile pe care le face , s-a dovedit că preotul Staicu adaugă de la el în traducerile respective sub înrâurirea celui ce îl stăpânește – adică satana. Chiar mărturisirea antivisarionistă ”tradusă” din limba greacă de ereticul Ciprian Staicu este o măsluire ordinară, de aceea foarte puțini au semnat-o, în cugetul lor au realizat că este o minciună pusă la cale de acest colaborator al satanei – p Staicu. Cei mai mulți dintre ortodocși refuză să semneze mărturisirea contrafăcută de preotul Staicu. De fapt foarte mulți au întrerupt comuniunea cu ereticul preot Staicu, din cauză că nu se leapădă public de ereziile de care este stăpânit. În afară de adepții grupării proprii , adevîrata pliroma ortodoxă s-a îngrădit de preotul dovedit ca fiind eretic Ciprian Staicu. Acest preot are obiceiul să stea de vorbă la telefon cu monahul Sava, ulterior publicând pe internet versiunea proprie și mincinoasă a discuției respective. Preotul Staicu a fost desconspirat ca fiind eretic, măsluitor de traduceri , mulți au realizat că acest individ minte precum respiră.

În discuția cu monahul Sava, preotul Staicu s-a oferit să îi trimită o listă cu visarioniști , apoi în stilul caracteristic manipulator scrie : ” Am vorbit acum (luni, 26 aprilie, 2021, ora 11.44 a.m.) cu Gheron Sava Lavriotul, prietenul nostru în Hristos, și am ajuns la următoarea concluzie :” . Aici preotul manipulator Staicu , dă de înțeles că împreună cu monahul Sava au ajuns la această concluzie. Din nou , preotul posedat Staicu, se folosește de părintele Sava, ca de altfel în ultimii 5 ani, mințind și manipulând fără rușine și fără nicio remușcare. În mod similar , p Staicu îi manipulează și pe ceilalți preoți pentru a-i atrage de partea lui  , îi îndreptățește în cazul repetării botezului, iar în schimb primește protecție în răzbunarea împotriva unor părinți ortodocși și mărturisitori. Lucrurile se îndreaptă înspre o confruntare între tabăra ortodocșilor și tabăra clericaliștilor condusă și influențată de ereticul preot Staicu.  

În continuare , ereticul Staicu se consideră pe sine ca fiind ortodox și are pretenția ca cei ortodocși să facă mărturisiri: ” Altminteri rămânerea în comuniune cu eretici nepocăiți invalidează orice mărturisire ortodoxă proprie de credință. Trebuie să fim cinstiți în fața Domnului, în niciun caz să nu ne folosim sau să ne lăsăm folosiți de cei care nu iubesc și nu mărturisesc adevărul.”

Dovada ereziilor,calomniilor și blasfemiilor preotului Staicu este aici :

Chiar preotul Staicu recunoaște public că ani de zile s-a împărtășit cu ereticii visarioniști iar apoi a slujit împreună cu preoții Antim și Elefterie , la sinaxe sau cu alte prilejuri. De ce aceștia nu semnează pretinsele mărturisiri ale ereticului Ciprian Staicu? Toți cei aflați în comuniune cu ereticul Staicu sunt eretici! Pentru că erezia , blestemele, blasfemia și hula preotului Staicu sunt dovedite în mod public!

https://ortodoxos.ro/2021/04/03/lasitatea-preotului-ciprian-staicu/

Nu vom face niciun pas înapoi față de mărturisirea ortodoxă și ne vom feri de orice comuniune bisericească cu orice eretici, cu ajutorul și cu mila lui Hristos!” scrie ereticul dovedit și blasfemiator Ciprian Staicu în încheierea îndemnului la turnătorie. Dar cum rămâne cu ereziile și blasfemiile pe care le spune la predici acest preot eretic Staicu? Cine oare mai crede în manipulările acestui posedat? Probabil doar adepții sectei din Sfântul Gheorghe care i-au căzut în plasă …

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*