Pseudo-teologul Mihai Chirilă și iconomia

Potrivit practicii canonice riguroase a Bisericii,rugăciunea în comun cu ereticii sau cu schismaticii este cu desăvârșire oprită.Pedepsele canonice stabilite de Sfintele Canoane pentru cei care se roagă împreună cu ereticii sunt foarte grave: caterisire pentru clerici și afurisire, adică tăiere din Trupul Bisericii, pentru laici.

Amintim câteva din Canoanele Bisericii :

Canonul 10 al Sfinților Apostoli :Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.

Canonul 45 al Sfinților Apostoli: Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva cu ereticii ( să săvârşească cele sfinte) să se caterisească.

Canonul 33 al Sinodului al Sinodului de la Laodiceea:Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.

Autointitulatul teolog Mihai Silviu Chirilă introduce ca noutate teologică ideea că rugăciunea în comun cu Episcopul Longhin, Mitropolitul Onufrie sau Mitropolitul Serafim de Pireu este îngăduită, fără ca prin acest lucru să avem de-a face cu o încălcare a Sfintelor Canoane și fără să existe vreo consecință a acestei acțiuni.

Cînd se poate face derogare de la Canoanele Bisericii? Se poate face iconomie atunci când, datorită nevoilor membrilor Bisericii, cu discernământ și sub anumite premise este îngăduită abaterea temporară sau permanentă de la acrivia canonică, rămânând însă neatinse credința și integritatea dogmatică. Patriarhul Chiril al IV-lea al Constantinopolului spune că iconomia se aplică doar problemelor ”în care credința nu este atinsă”. Patriarhul Evloghie al Alexandriei spune ”nu este permisă îngăduința în ceea ce privește învățăturile credinței ortodoxe”.

Așadar cine are nevoie de derogare de la Canoanele Bisericii în acest moment în care se încurajază rugăciunea în comun cu acești ierarhi ce pomenesc eretici și se roagă cu eretici? Au nevoie membrii Bisericii cumva de această îngăduiță?Am eu nevoie să merg în altă patriarhie și să ma rog cu episcopul din altă tară? Ai tu această nevoie cititorule? Mai ales că acei episcopi sau mitropoliți nu au întrerupt pomenirea? Cine are nevoie de rugăciune în comun cu ereticii ierarhi Longhin, Onufrie sau Serafim de Pireu? Nu cumva Mihai Chirilă folosește conceptul de iconomie pentru a-i scoate ”basma curată” pe acești ierarhi care pomenesc pe eretici și sunt în comuniune cu ereticii? Cine sunt adevărații beneficiari ai acestei iconomii?

De fapt , învățătura promovată de Mihai Chirilă duce la încălcarea rânduielii bisericești, cu consecințe foarte grave pentru viața bisericească. Deja Mihai Chirilă a povocat Bisericii mari vătămări,sminteli și schismă și a tulburat foarte mult comunitatea de ortodocși care s-a îngrădit de eretici.

Iconomia se aplică atunci când există o nevoie arzătoare , astfel încât prin aplicarea ei să se evite o gravă vătămare duhovnicească sau să se urmărească folosul duhovnicesc pentru membrii Bisericii. Analizând realitatea, observăm că numai acești ierarhi amintiți mai sus beneficiază de acestă ”iconomie” propovăduită de Mihai Chirilă. Se dovedește însă , că noua teologie a compromisului aduce dezbinare în Biserică. Dacă noi, ortodocșii am urma învățăturii lui Mihai Chirilă, am anula pur și simplu îngrădirea de eretici pe care am aplicat-o. Am încălca în primul rând canonul 15. Putem să ne riscăm mântuirea doar de dragul lui Mihai Chirilă? Dacă evaluăm rezultatele ”iconomiei” propovăduite de Mihai Chirilă observăm că nu a adus nimic bun, precum nici pretinsul dialog al ecumeniștilor cu papistașii, protestanții etc nu a adus nimic bun în ultima sută de ani.

Ca o ”dovadă a dragostei” pe care Mihai Chirilă o poartă ortodocșilor, îi numește pe aceștia ”extremiști”, el și gruparea pe care o conduce intitulându-se ”echilibrați”. Iată ce spune Sfântul Chiril al Alexandriei despre acești ”extremiști”: cei ce urmează acrivia nu pot fi înfierați prin caracterizari defăimătoare din acest motiv, ci dimpotrivă, Biserica ”fiind o mamă adevărată îi laudă mult pe cei care vor să trăiască după o astfel de rigoare”(Epistola a 56-a, PG 77,320).

După Sfăntul Vasile cel Mare ”iconomiile legate de Biserică, pe de o parte, se folosesc de către cei cărora li s-a încredințat păzirea canoanelor și pe de altă parte, sunt adeverite de poporul credincios ” PG 32,860. Cine i-a dat autoritatea lui Mihai Chirilă de a fi păzitor al Canoanelor Bisericii? A validat sau adeverit poporul credincios asemenea compromisuri dogmatice? Nicidecum. A nu se confunda poporul credincios cu gruparea condusă de Mihai Chirilă.

Este grăitoare întâmplarea petrecută în timpul patriarhului Gherman al II-lea când Sinodul Patriarhal a vrut să se arate îngăduitor și să permită ierarhiei cipriote ca ”după iconomie” să se supună anumitor cerințe ale cuceritorilor latini. De îndată ce hotărârea s-a făcut cunoscută, o mulțime înfuriată de clerici, monahi și laici a năvălit în sala de ședință a Sinodului și după ce au spus cu tărie că ei socotesc acestă supunere față de latini drept o tăgăduire a credinței, au cerut patriarhului respingerea hotărârii. Sinodul Patriarhal, prețuind conștiința poporului credincios, a retras hotărârea luată după iconomie.

Este foarte limpede că, iconomia și compromisul propovăduit de Mihai Chirilă nu îndeplinește cerințele de mai sus. Avem de a face cu o iconomie falsă, absurdă, rea și prefăcută, ”fiind conștienți de faptul că nicidecum nu este o cale a iconomiei, ci este o fărădelege și o încălcare a dumnezeieștilor canoane” după cum spune Sfântul Teodor Studitul PG 99,984.

Cercetând textele Sfinților Părinți ai Bisericii și ale canoniștilor de seamă pe tema iconomiei, înțelegem cu ușurință că ei sunt foarte bucuroși să aplice pe mai multe planuri iconomia, atunci când vreun eretic își reneagă rătăcirea și vrea să se întoarcă în Biserică. Sfântul Chiril al Alexandriei spune :”De dragul iconomiei, nu trebuie să fim foarte riguroși cu cei care se pocăiesc, căci este nevoie de multă iconomie în acest lucru” epistola a 37-a către diaconul Maxim din Antiohia. Să ne gandim la situația noastră actuală: este acesta cazul ierahilor Longhin, Onufrie sau Serafim de Pireu? I-a auzit cineva pe aceștia că se pocăiesc și că le pare rău de erezia lor? L-a auzit cineva pe preotul Claudiu Buză că îi pare rău pentru că s-a rugat cu ereticii ecumeniști  la Consistoriu? Nicidecum. Mihai Chirilă îi prezintă pe aceștia ca fiind niște mari luptători contra ereziei, niște oameni echilibrați ”pe calea împărătească” .

Să observăm mai atent câteva situații:

1. Oare ”neajunsurile locului” îngăduie după iconomie împreună-rugăciunea cu ereticii?

Ce înseamnă ”neajunsurile locului”? Lipsa bisericilor ortodoxe și mulțimea bisericilor ereticilor. Sau după cum afirma pseudo-teologul Mihai Chirilă: ” Mitropolitul Onufrie îl pomenește pe patriarh(Kirill) din necesitatea de a nu se destabiliza Biserica ucraineană, în condițiile extrem de grele în care se află Biserica de acolo în acea țară, fiind acoperit de canoane și de gândirea patristică pentru aceasta, nu din atașament față de gândirea patriarhului moscovit, știut fiind că mitropolitul Onufrie are o gândire și trăire ortodoxe.”

Răspunsul pe care îl dă Patriarhul Theodor Valsamon al Antiohiei, unul dintre cei mai vestiți tâlcuitori ai Sfintelor Canoane este : NU! La întrebarea Patriarhului Marcu al Alexandriei, dacă, din pricina ”neajunsurilor locului” se poate ”sluji sau ruga fără primejdie împreună cu ereticii în biserica lor sau a noastră”,patriarhul Valsamon, după ce face referire la Canoanele 64 ale Sfinților Apostoli și 6, 33 și 34 ale Sinodului de la Laodiceea, arată:”Au fost dați anatemei cei care plecau la eretici. De aceea și noi hotărâm nu numai că afurisirea și caterisirea să fie aruncate asupra laicilor și clericilor care se roagă împreună cu ereticii în biserica ortodocșilor sau a ereticilor sau oriunde altundeva în mod liturgic…, dar încă și mai mult să fie osândiți, după dumnezeieștile canoane pomenite pe scurt mai sus” și încheie:”așadar, neajunsurile locului și mulțimea ereticilor nu au schimbat deplinătatea credinței ortodoxe”.

2. Oare ”nevoia arzătoare” permite după iconomie împreună-rugăciunea cu ereticii?

NU! Afirmă Nichifor Grigoras (sec al XIV-lea). La întrebarea ucenicului său, Agathaghel, ”dacă este îngăduit într-o situație de nevoie grabnică să ne rugăm împreună cu unii eterodocși” răspunde categoric:”mai bine sub cerul liber, în pustiu și în munți să dăruim liturghisire adevărată și nemincinoasă lui Dumnezeu, decât, având comunune cu ereticii rău-credincioși, să mergem în bisericile lor cele mărețe și cu aur împodobite”.

Care sunt consecințele acestei noi învățături propovăduite de Mihai Silviu Chirilă:

1. Sfântul Nectarie spune despre cei care pot cu ușurință să se înstrăineze în credință din pricina apropierii de eretici:”lipsa de comuniune exterioară izbăvește de înstrăinarea interioară”. ”Înstrăinare” avem atunci când credinciosul va refuza Adevărul evanghelic și va înainta în rătăcirea diavolească. Tot înstrăinare înseamnă stricarea sau tocirea simțului ortodox și încetarea deosebirii adevărului de minciună. Va identifica Ortodoxia cu negarea ei.
2. Sfântul Ioan Hrisostom spune clar:”Iubirea adevărată nu se arată în comuniunea la masă, nici în adresarea înaltă, nici în lingușirea prin cuvinte, ci în a îndrepta și a urmări interesul aproapelui și a-l ridica pe cel căzut, acesta este iubirea adevărată”PG 54,623.Deci o dovadă de iubire față de episcopul Longhin ar fi să-i spunem că se află în greșală. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată:”eu numesc ură de oameni și rupere de iubirea dumnezeiască a încerca să întărești rătăcirea, căci acesta mai mult îi distruge pe cei pe care i-a biruit”. Așadar cei ce urmează învățăturii ”iubiristice” și ”echilibrate” a lui Mihai Chirilă învață că a-i mustra pe ierarhii așa zis ortodocși (Longhin,Onufrie și Serafim) este ceva rău, ceva negativ și chipurile ”din iubire” nu trebuie să le spunem acestora că sunt în comuniune cu ereticii. Îndemnul lui Mihai Chirilă este de a baga adevărul sub preș și de a merge mai departe fără nicio urmă de regret.

Lui Silviu Mihai Chirilă și tuturor celor care falsifică mărturisirea credinței ortodoxe le răspundem cu cuvintele Sfântului Teodor Studitul :”Sa-mi fie cu iertare, dar acesta nu este cale de comuniune, ci fărădelege și incălcare a Sfintelor Canoane ”PG 99,984 . Sau fragment din Scrisoarea monahilor aghioriți către Mihail al VIII-lea Paleologul în legătură cu unirea de la Lyon în 1274:”Dar ca iconomie vom înfăptui aceasta? Și cum va fi primită iconomia care pângărește cele dumnezeiești? Și ce ar putea fi mai păgubitor decât acestă iconomie?Comuniunea cu aceștia este o trădare și o pierdere a tuturor bunurilor și zădărnicirea lor. Căci cel care îl primește pe eretic devine părtaș la fărădelegile lui. Și cel care are părtășie cu cei afurisiți este și el afurisit, ca unul care încalcă rânduiala Bisericii”.