Secta „teologilor” neoecumeniști primește răspuns ortodox

Iconomiștii tremură de frică și de rușine din cauză că li s-au deconspirat cursele viclene. Viclenia lor merge până în pânzele albe, dar n-au de ales, trebuie să și-o susțină în continuare, ca să îndeplinească mai departe ordinele stăpânilor lor, a căror autoritate o recunosc, fiind cu bună știință în comuniune cu ei.

Redactorii de la respectivul site poate nu au făcut pe deplin conștienți această afirmație, dar după cum se spune: „gura păcătosului adevăr grăiește”, vădindu-se cine trage în realitate de mai sus, sforile acestui portal ce în ultimul timp s-a transformat într-o platformă care îi scuză la nesfărșit pe ecumeniști și îi promovează doar pe cei care continuă să fie în comuniune cu ecumeniștii sau cu cei care slujesc împreună cu ei…

Răspunsuri ortodoxe la aberațiile neoecumeniștilor:

 

1. Cum pot neoecumeniștii să mintă cu nerușinare afirmând că ar fi fost nevoie de trei episcopi pentru hirotonirea unui horepiscop când Canonul 10 Antiohia menționează clar că horepiscopul este hirotonit de un singur episcop?

„Prezbiterii cei ce sunt în sate ori în politii, sau cei ce se numesc horepiscopi, de ar fi şi luat hirotesie de episcopi, au socotit sfântul sinod ca să-şi cunoască măsurile lor, şi a ocârmui Bisericile cele supuse lor, şi cu grija acestora a se îndestula, şi cu purtarea de grijă, şi a aşeza anagnoşti şi ipodiaconi, şi catehisitori, şi cu înaintarea acestora să se îndestuleze, dar nici prezbiter, nici diacon să îndrăznească a hirotonisi, fără de episcopul cel ce este în cetatea, căreia se supune şi el, şi satul. Iar de ar îndrăzni cineva să calce aceste hotărâte, să se caterisească, şi de cinstea de care se împărtăşeşte. Iar horepiscopul să se facă de episcopul cetăţii, căreia acela se supune.”

2. Cum pot ei să invoce faptul că Sinodul de la Laodiceea ar fi abolit chipurile definitiv instituția horepiscopilor, din moment ce cu totul altceva menționează Canonul 57 și anume:

„Nu se cade în sate, şi în târguşoare a se aşeza episcopi, ci voejeri (trecători). Însă cei acum mai înainte aşezaţi, nimic să facă fără de socotinţa episcopului celui din cetate.Dar asemeni şi prezbiterii nimic să facă fără socotinţa episcopului.

TÂLCUIRE

Ca să nu se defaime dregătoria episcopului, porunceşte canonul acesta, că nu trebuie a se face episcopi prin sate, şi prin târguri mici, ci numai exarhi, adică horepiscopi iar câţi de acest fel acum au apucat a se face să rămână, însă fără ştirea episcopului cetăţii să nu facă nimic, asemenea nici preoţii. Vezi şi pe 39 apostolesc.

Notă:

Zonara şi Valsamon voiajori (trecători) zic că se numesc pentru că înconjură, umblând prin eparhii spre a întări pe cei credincioşi, neavând osebită a lor aşezare într-un loc. Iar patriarhul Hrisant al Ierusalimului în Sintagmation zice, că se numesc de la vindecare, că are şi această înţelegere cuvântul. Drept aceea, şi după cei dintâi, şi după cel din urmă, se înţeleg vindecători ai sufletelor. Unii însă voiesc, că voiajerii aceştia sunt osebiţi de horepiscopi.”

Chiar dacă voiajerii ar fi diferiți de horepiscopi, Canonul nu vorbește de niciun fel de destituire, ci doar de o altă instituție, cea a periodeuților de care vorbește și Epistola Sfântului Ghenadie 95 de ani după Sinodul din Laodiceea, menționându-i concomitent și pe horepiscopi.

3. Cum spun ei că a fost desființată din secolul IV instituția horepiscopilor, din moment ce Sinodul VII Ecumenic (787) arată că treapta horepiscopilor poate exista oricând în istorie fără a necesita aprobarea specială din partea unui Sinod?

Faptul că instituția horepiscopilor era învechită și a fost din ce în ce mai puțin folosită, nu înseamnă că nu poate fi folosită oricând. Canonul 14 de la Sinodul VII Ecumenic este mai mult decât clar în această privință, descriind o situație ca în zilele noastre: chiar dacă obiceiul de a hirotoni horepiscopi era învechit, arată că aceștia pot bineînțeles, la rândul lor să hirotonisească citeți și toate celelalte ale treptei lor cu voia episcopului sub a cărui jurisdicție sunt.

„Cum că rânduială urmează în preoţie, tuturor este bine arătat. Şi cu scumpătate a se păzi încredinţările preoţiei, este lucru bine plăcut lui Dumnezeu. Deci, fiindcă vedem, că fără de hirotesie din pruncie unii iau tunderea clericatului, neluând încă de la episcop hirotesia; şi citesc pe amvon în adunare, afară de canon făcându-o aceasta, poruncim de acum înainte a nu se face aceasta. Aceasta însă a se păzi şi la monahi. Că hirotesie de anagnost, este slobod fiecărui egumen, a face numai în însăşi monastirea sa. Dacă şi însuşi egumenului i s-a făcut hirotesie de episcop spre şederea întâi egumenească; adică fiind el prezbiter. Aşişderea şi după obiceiul vechi, horepiscopii după voia dată de episcopul, se cuvine a proherisi anagnoşti.

[Sinod 6, can. 33; Cartagina, can. 22]

TÂLCUIRE

Fiindcă unii din pruncie s-au fost afierosit lui Dumnezeu, şi îmbrăcând haine cuviincioase clericilor, primeau şi tundere de la însuşi născătorii lor, după oarecare obicei, ca când ar fi afierosiţi, şi aceştia viind în vârstă, îndrăzneau şi citeau cuvine a se da săracilor, precum sunt lucrătorii de pământ. Drept aceea darea cea de acest fel este potrivită cu cei ce o iau, precum dimpotrivă, de s-ar da la boieri, ar fi cu totul nepotrivită, ca unii ce nu sunt sfinţiţi, şi ca unii ce nu sunt săraci. Însă poate zice canonul, să se vândă la plugari şi săraci, pentru ca de la aceştia să poată iarăşi a le cumpăra, de va avea chip în urmă Biserica sau monastirea aceea, care lucru nu poate cu lesnire a-l face de le-ar vinde la cei bogaţi. dumnezeieştile cărţi înaintea poporului (nădăjduindu-se poate în tunderea cea din pruncie) fără a se hirotesi, şi fără a lua pecetluirea şi tunderea citeţului de la arhiereu. Pentru aceasta porunceşte canonul acesta, că una ca aceasta să nu se mai facă, ca un lucru necuviincios şi ne canonisit. Şi nu numai mirenii să nu citească fără pecetluirea arhiereului, dar nici monahii. Însă egumenul monastirii, preot fiind, şi cu hirotesia arhierească fiind făcut egumen, are voie în monastirea sa numai a hirotesi citeţi. Aşişderea horepiscopii cu voia episcopului eparhiei, a hirotonosi citeţi, după învechit obicei (pentru care vezi şi subînsemnarea canonului al 8-lea al sinodului 1). Citeşte şi pe 33 al celui al 6-lea.”

Să se rușineze definitiv scornitorii de minciuni nerușinate, care se opun adevărului învederat și cu dovezile de netăgăduit în față!

Iată cine sunt marii „teologi” – niște slugi vândute care tremură de frică în fața ecumeniștilor, stăpânii lor!

4. Pe ce își bazează afirmația că PS Artemie ar fi trebuit să ceară aprobare de la un sinod care l-a caterisit pe nedrept pentru a putea să își exercite atribuțiile de episcop?

Chiar dacă era înainte de Sinodul din Creta, în momentul în care a hirotonit primul horepiscop, episcopul Artemie era deja demult caterisit pe nedrept de ecumeniști, deci cum să le ceară aprobare celor care l-au condamnat pe nedrept?! Oameni buni care ascultați aberațiile neoecumeniștilor, părânduvi-se că sunt cine știe ce somități și „mari teologi” acești farisei ipocriți învechiți în rele, mai gândiți măcar puțin?

Vedem în Pidalion în nota de la Canonul 4 Antiohia că un episcop sau un preot caterisit pe nedrept, chiar dacă e vorba de o învinuire personală pe nedrept, deci nu neapărat din cauza ereziei în care au căzut mai marii săi, are datoria de a continua să slujească și să își exercite în continuare atribuțiile de episcop sau de preot pentru a nu lăsa turma în mâinile celor eretici sau nedrepți.

Iată mai jos tâlcuirea Canonului:

„Rânduieşte canonul acesta, că oricare arhiereu se va caterisi de către sinod, ori prezbiter, sau diacon se va caterisi de către episcopul său, şi fiind caterisit, ar îndrăzni a lucra vreo sfinţită lucrare, precum mai întâi, adică arhiereul a arhieriei, iar preotul pe a preoţiei, şi diaconul a diaconiei, mai înainte de a se cerceta judecata lor la altă judecătorie bisericească mai înaltă, aceştia zic, să nu aibă mai mult nădejde de îndreptare la alt sinod, nici să li se dea loc de a se dezvinovăţi. Fiindcă aceştia şi cei asemeni, s-au făcut lepădaţi de către fiecare sinod, pentru aceasta că nu a îngăduit a rămâne în caterisirea sinodului, după canonul 37 din Cartagina, dar şi câţi s-au împărtăşit cu cei caterisiţi ştiind caterisirea lor, toţi să se depărteze din Biserică.Vezi şi pe 28 apostolesc.”

Iată și nota care explică care sunt excepțiile de la încetarea celor rânduite episcopului sau preotului: caterisirea nedreaptă făcută de eretici sau episcopi nedrepți pentru vreo pricină personală:

„Pe însuşi canonul acesta îl pomeneşte sinodul al 4-lea în al 4-a praxă a sa, citit de Etie arhidiaconul şi primichiriul Bisericii mari. dar pentru ce canonul acesta mai în toate cărţile a practicalelor sinoadelor se însemnează al 83 nu mă dumiresc? Poate că să fie greşeală a scrierii (faţa 149 tomul al 2-lea al sinodicalelor). Însemnează însă, fiindcă la sinodul acesta a fost exarh Evsevie Arianul, şi următorii lui. Pentru aceasta nerânduit l-au lăsat, ca să le ajute, împotriva Părinţilor care atunci se goneau de dânşii, şi mai ales împotriva marelui Atanasie. Pentru aceasta Sfântul Atanasie, şi Sfântul Ioan Hrisostom, după Socrat cartea 6 cap 18 au prihănit canonul acesta, că nu este soborniceştii Biserici, ci acelei a arienilor. Că şi pe Atanasie prin canonul acesta l-au caterisit evsevianii, şi pe Hrisostom au căutat să-l caterisească episcopii cei ce în Constantinopol s-au adunat împotriva lui. Fiindcă adică după ce s-au caterisit au sărit în scaun, fără a hotărî alt sinod cele pentru dânsul. Încă şi papa Inochentie în epistolia ce trimite către Constantinopoliteni pentru Hrisostom, prihăneşte pe un canon acesta după Sozomen cartea 8 cap 26 şi după Dositei (foaia 133 despre cei ce au patriarhit în Ierusalim). Deci fiind zic, că şi sfinţii aceştia acest canon îl prihănesc. Iar ecumenicul al 4-lea sinod îl primeşte, precum am zis, şi cel al 6-lea ecumenic.Pentru aceasta este trebuinţă a se prosdiorisi (a se rândui), ca să rămână neprihănit; adică, să nu aibă loc de dezvinovăţire şi nădejde de aşezare episcopul acela ce se va caterisi, 1. La vinovăţii arătate, şi drepte după canonul 28 apostolesc. 2. Nu de sinod particular de câţiva episcopi ai eparhiei, şi din aceştia unul dând dreptate, iar altul osândind, după canonul 14 al acestui sinod din Antiohia (că atunci trebuie mitropolitul să cheme şi din episcopii megieşitelor ţări, ca să se cerceteze judecata, şi să se dezlege toată îndoiala, după acestaşi canon), dar ori de sinodul tuturor episcopilor eparhiei, care în conglăsuire osândind, iar nu neunindu-se după canonul 15 al acestuiaşi din Antiohia, ori de sinodul patriarhului ocârmuirii. 3. Şi să fie faţă cel ce se judecă, şi loc de răspundere să i se dea, după canonul 74 apostolesc, afară numai de s-a chemat, şi nu au întâmpinat după acestaşi apostolesc. 4. Şi pârâşii să nu-i fie vrăjmaşi vederaţi, nici aceiaşi să fie şi pârâşii, şi judecători, precum acestea s-au întâmplat la nelegiuita caterisire a lui Atanasie şi a lui Hrisostom. Despre care vezi la subînsemnarea canoanelor 28 şi 32 apostoleşti. Ci şi prezbiterii, şi diaconii, şi clericii cei mai de jos, întâi trebuie a şi căutat judecăţile lor la arhiereii lor. Iar de ar prihăni pe judecătoria lor, să cheme şi pe alţi megieşi episcopi, ori şi pe mitropoliţii eparhiilor lor, după canonul 36 din Cartagina. Şi cel 12 al acestuiaşi.”

Subliniem încă o dată, Pidalionul spune clar: chiar dacă e vorba de învinuire personală, are datoria să săvârșească toate cele ce i sunt date lui, fără a ține seama de sfatul celor ce l-au nedreptățit!

Vedem cu prisosință exemple de acest fel la Sfinții Părinți la tot pasul:

Sfântul Ioan Gură de Aur a continuat să slujească după ce a fost caterisit pe nedrept de sinodul de la Stejar, deși i se aducea doar o acuzație personală, nefiind vorba de căderea în erezie a celor ce l-au condamnat.

În colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” 1998, volumul 75 găsim menționat de către Casiodor în „Scrieri”, cazul Sfântului Ambrozie cel Mare care a refuzat să părăsească biserica la porunca împărătesei eretice și a continuat să lucreze cele ale arhieriei:

Poruncindu-i-se să părăsească biserica de către o împărăteasă eretică, Sfântul Ambrozie cel Mare a ripostat: „Eu nu fac acest lucru de bunăvoie, căci nu vreau să dau impresia că predau lupilor țarcul oilor sau pe Dumnezeu blasfemietorilor. Dacă vrei, aici omoară-mă. Sunt gata să mor de bunăvoie.”

5. De unde au inventat faptul că episcopul Artemie ar fi trebuit să ceară acordul ecumeniștilor care l-au caterisit pe nedrept pentru ca să hirotonească preoți (cu ajutorul horepiscopilor, pe care de altfel i-a hirotonit deoarece se simțea foarte slăbit și bolnav)? Pentru cei care îi cred pe neoecumeniști: Cât veți mai continua să fiți părtași la prigonirea unui episcop al lui Hristos?!
6. De unde au inventat aberația că pe timp de erezie mai sunt valabile granițele canonice ca pe timpuri obișnuite? Preoții care au întreupt pomenirea ereticilor nu sunt caterisiți și prigoniți pe nedrept? Mai trebuie să respecte vreo graniță canonică când aleg în ce catacombă să slujească? Nu se duc acolo unde este turma păstorită de ei?

Se va lămuri la sinaxele de la Atena și de la Satu Mare cum au procedat Sfinții Părinți în vremuri de erezie, dacă și în ce condiții au hirotonit preoți în afara granițelor canonice. Studiindu-i pe Sfinții Părinți vom găsi răspunsuri la toate aceste frământări.

Cuviosul Serafim Rose, care a arătat că ortodocșilor ultimelor veacuri li s-a dat a asculta de doi mari Sfinți Ierarhi călăuzitori; Sfântul Ignatie Briancianinov și Sfântul Teofan Zăvorâtul, a afirmat printre altele că în aceste vremuri din urmă granițele canonice vor deveni ceva lipsit de importanță din cauza apostaziei ce a cuprins tot pământul.

7. Cum pot ei să spună că horepiscopii nu sunt deloc necesari acum, că era nevoie de această instituție doar în vremea apostolatului, când trebuiau convertite popoarele păgâne la creștinism? Nu necesită vremurile actuale o propovăduire a ortodoxiei neschimbate pentru a reîntoarce la ortodoxie oamenii contemporani cuprinși de neo-păgânism și de cumplita panerezie a ecumenismului?
8. Cum pot ei să-l acuze cu atâta răutate pe episcopul Artemie că a procedat asemeni stiliștilor din moment ce a procedat conform Canoanelor, pe care le stăpânește bine? Nu a făcut precum Galaction Cordun care a hirotonit un alt episcop pentru a institui apoi un întreg sinod. Episcopul Artemie nu a ieșit din sfera atribuțiilor sale canonice, hirotonind doar horepiscopi și preoți. Pentru a hirotoni un horepiscop e nevoie de un singur episcop, o spun toate Canoanele. Iar Prea Sfințitul Artemie nu avea cărui întâistătător sau sinod să îî ceară aprobarea din moment ce era caterisit pe nedrept de aceștia!

Toți acești neo-ecumeniști seamănă cu cărturarii, fariseii și saducheii de pe vremea Mântuitorului. Episcopul Artemie a hirotonit horepiscopi și preoți nu urmărind să facă vreo schismă sau sinod paralel, ci făcând în mod canonic ceea ce era dator să facă ca episcop, în condițiile în care era caterisit pe nedrept și Canoanele îi dădeau voie să își exercite toate atribuțiile de ierarh fără să ceară acordul întâistătătorilor săi, în condițiile în care a trimis scrisori în toată lumea pentru a nu îi fi recunoscută caterisirea nedreaptă. Dacă prin ceea ce face nu urmărește decât folosul creștinilor care se îngrădesc de ecumenism, cum cutează acești neoecumeniști fățarnici să îl acuze de schismă și să aducă fel de fel de false probleme în discuție? Dacă hirotonește horepiscopi pentru că este bătrân și bolnav și are nevoie de un spijin este vinovat în ochii lor, după cum și fariseii îl acuzau pe Mântuitorul că vindecă sâmbăta. Dacă sunt trimiși preoți în eparhii străine vin și ispitesc cu fel de fel de întrebări, asemeni saducheilor care se întrebau a cui va fi la Învierea cea de obște femeia pe care au avut-o de soție șapte frați, de parcă ar fi vreo problemă un preot în plus într-o eparhie cufundată în erezie, de parcă dacă în mod excepțional ierarhul eretic de acolo s-ar pocăi, nu ar putea să îl primească fără probleme pe preotul respectiv, de parcă lucrurile nu s-ar putea foarte ușor rezolva după cum ne oferă atâtea modele Sfintele Sinoade Ecumenice sau Sinoadele Locale!

Îndemnuri

Pentru cei cu inima curată care doresc din tot sufletul lor ca ortodoxia să fie mărturisită corect: Nu vă temeți de împiedicările limbilor lor. Adevărul este atât de simplu, atât de puternic și biruitor încât uneltirile neoecumeniștilor nu au cum să îl știrbească cu nimic. Ei pot doar să se întunece și mai tare pei ei înșiși și să se înfunde definitiv în mocirlă.

Pentru ucenicii părinților ce îi urmează pe neocumeniștii: Analizați-vă bine inima și vedeți dacă sub chipul a ceea ce numiți dragoste nu se ascunde de fapt nedreptatea, ura față de cei care iubesc adevărul mai mult decât lumea sau idolatria: închinarea la oameni pusă mai presus decât Dumnezeu, refuzul de a gândi și de a studia pentru a vă complace în continuare în jurul păstorilor pe care i-ați ales și pe care îi venerați, supraestimându-le poziționarea în lupta anti-ecumenistă, care de fapt este una orbească și greșită. Reveniți-vă, neoecumeniștii nu iau apărarea episcopilor caterisiți pe nedrept, ci doar acelora care se pleacă în mod trădător mai marilor lor ecumeniști: Bartolomeu, Ieronim al Atenei, Onufrie, Chiril al Moscovei…

Sfântul Antonie cel Mare spunea: „Va veni vremea ca oamenii sa înebunească și când vor vedea pe cineva că nu înebunește, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.” Iată că am ajuns acele vremuri ingrate în care cei care răstălmăcesc Sfintele Canoane sunt numiți „mari teologi”.

Tot Sfântul Antonie cel Mare ne învăță și calea prin care putem birui toate ispitele, smerenia: „Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Și am auzit glas zicându-mi: smerenia!” Dacă adepții neoecumeniștilor s-ar smeri ar putea să-și ceară iertare și să recunoască că au greșit. Cel mai mult îi urăște diavolul pe cei care se smeresc și își cer iertare, recunoscând că au greșit și începând o viață nouă. De aceea și puțini sunt cei care au puterea să facă acest lucru.