Un monah cuvios , pe nume Sofronie, când s-a întors de la muntele Olimp, mi-a povestit un lucru asemănător cu cel consemnat în cartea sfântă a Scării. Spunea, așadar, că la un Bătrân sporit duhovnicește și purtător de Dumnezeu, aflat la Muntele Olimp, mergeau mai mulți frați spre a asculta de la el cuvânt de mântuire și, în timp ce aceștia se așezau , Bătrânul le lămurea care sunt cele ce duc la mântuirea sufletului. A venit un frate laic și, după ce i s-a închinat, s-a așezat deoparte. Abătându-și Bătrânul privirea spre el și întrebându-l din ce pricină a venit la dânsul, el a răspuns: ”Am venit , cinstite părinte, ca să îmi mărturisesc păcatele la sfinția ta”, apoi Bătrânul a zis: ”Și vrei să le vădești deoparte , numai către mine, nevrednicul sau înaintea tuturor fraților de față?”. ”Cu îngăduința ta , cinstite părinte , o să le rostesc chiar și înaintea tuturor celor de față.” Bătrânul a mai zis : ”Spune , fiule, fără a te rușina”. Și a început să mărturisească asemenea lucruri ce nu se cuvin nici a ajunge în auzul oamenilor, nici a fi consemnate în scris. După ce le-a mărturisit, așadar, pe toate cu lacrimi, s-a oprit, cuprins de întristare, cu privirea în pământ și cu inima zdrobită. Bătrânul cel sfânt, după ce a cugetat destulă vreme, i s-a adresat:”Vrei fiule , să îmbraci veșmântul cel sfânt?”. ”Da părinte , îmi doresc asta, iar în tolba mea chiar am astfel de veșminte”. După catehizarea cuvenită și după rânduiala tunderii în monahism, sfântul bătrân l-a slobozit cu cuvântul: ”Mergi fiule , în pace și nu mai păcătui”. Iar el, după ce a luat iertarea și a făcut metanie înaintea lui , a făcut cale întoarsă, slavindu-L pe Dumnezeu , în timp ce monahii se mirau și ziceau:”Cum se poate cinstite părinte, că deși acesta a mărturisit înaintea noastră a tuturor astfel de păcate grele, nu i-ai dat nicio poruncă spre a o păzi și nicio epitimie?”, însă el le-a răspuns: ”O preiubiți fii , nu ați luat seama la bărbatul înfricoșător și preaslăvit care a fost aici de față, al cărui chip era ca soarele , iar îmbrăcămintea lui ca lumina? În mâini avea un zapis în care se aflau scrise păcatele celui ce s-a spovedit. Și în afară de asta, avea și cerneală și o pană din trestie ca instrument de scris.În timp ce omul își spunea înaintea mea, nevrednicul, și înaintea voastră cele ale sale, el le însemna cu pana. Așadar, dacă iubitorul și milostivul Dumnezeu a iertat unele ca acestea, cine sunt eu , păcătosul să-i dau acestuia porunci și epitimii?”. La auzul acestora, monahii, cuprinși de frică , s-au închinat cinstitului părinte, arătându-și recunoștința față de bunătatea și iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, apoi plini de mirare și multă uimire din pricina faptelor minunate ale Milostivului Dumnezeu, au făcut cale întoarsă.
Be the first to comment